Peste 2.500 de vâlceni, puşi pe liber înainte de sărbători

luni, 7 decembrie 2009

Peste 2.500 de vâlceni, puşi pe liber înainte de sărbători

• 38 de primării au angajat şomeri

2.515 angajaţi din judeţul Vâlcea au intrat în şomaj la 1 decembrie. „Am avut 2.515 cereri de încetare a contractului colectiv de muncă. Cei mai mulţi, peste 1600, sunt în domeniul construcţiilor, acel şomaj sezonier. 12 firme au făcut acele notificări, sunt de obicei aceleaşi ca în fiecare an şi, după câte ştiu, în perioada martie-aprilie, şomerii din iarnă sunt în mare parte reintegraţi în piaţa muncii”, a declarat Ionela Bîcă, director la ITM Vâlcea. Pe de altă parte, începând cu luna decembrie, au fost încheiate 1764 de contracte de muncă.

„Acesta este un semn bun, de revigorare a pieţei muncii. Avem 48 de firme nou înfiinţate. E prea devreme să dăm un verdict în a spune că recesiunea economică a încetat, dar poate că, aşa cum se remarcă la nivel mondial, criza se încheie, iar economia revine timid pe un trend ascendent. Dar rezultatele acestei revigorări le vom vedea probabil după trimestrul II, în 2010”, a mai afirmat Bîcă.  AJOFM Vâlcea poate încheia în luna decembrie convenţii în sumă totală de 1.102.690 de lei, pentru 1.900 de şomeri.

Subvenţiile prevăzute de Legea 76/2002 se acordă, la solicitarea autorităţilor publice locale, angajatorilor cărora li s-au atribuit contracte cu respectarea reglementărilor în vigoare privind achiziţiile publice, pe o perioadă de cel mult 12 luni, pentru fiecare persoană încadrată din rândul şomerilor, cu contract individual de muncă pe o perioadă determinată de cel mult 12 luni, precizează AJOFM. În cursul anului 2009 au fost încadrate în muncă 2.363 de persoane, 38 de primării/angajatori beneficiind de subvenţionarea forţei de muncă pe perioadă determinată.

Până la sfârşitul lunii noiembrie, efortul financiar al AJOFM Vâlcea pentru plata acestor persoane a fost de 618.000 de lei. AJOFM Vâlcea mai poate încheia astfel în luna decembrie convenţii în valoare totală de 1.102.690 de lei, pentru 1.900 de şomeri, iar în acest sens, directorul agenţiei, Rozin Ceauşescu, invită toate autorităţile publice locale din judeţul Vâlcea să solicite în cel mai scurt timp încadrarea de persoane pentru lucrări în folosul comunităţii conform art. 78 din Legea 76/2002.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe