Procurorii susţin greva magistraţilor

miercuri, 9 septembrie 2009

Procurorii susţin greva magistraţilor

Procurorii DIICOT, dar şi procurorii de la Parchetul Judeţean şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea au anunţat că au intrat şi ei în grevă, alături de judecători şi că se vor ocupa în această perioadă numai de dosarele cu adevărat urgente, care implică acţiuni flagrante. Ei susţin astfel protestul judecătorilor şi procurorilor, în legătură cu politica salarială promovată de Guvern. Programul de lucru cu publicul a fost sistat, iar accesul la arhivă se face numai pentru studierea dosarelor privind măsurile preventive. Procurorii şi magistraţii din Vâlcea s-au alăturat astfel protestelor colegilor din întreaga ţară. În această perioadă nu se vor judeca decât procesele unde se solicită arestări şi cele în care sunt implicaţi minori.

Greva este ilegală

La data de 1 septembrie s-a desfăşurat Adunarea Generală a judecătorilor ce funcţionează la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, unde au fost abordate propunerile legislative privind legea unică de salarizare şi stadiul executării hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea magistraţilor care funcţionează la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în chestiuni care ţin de drepturile salariale ale acestora. Văzând că în continuare reprezentanţii Guvernului refuză respectarea hotărârilor judecătoreşti care au fost luate cu privire la drepturile salariale ale magistraţilor, toţi judecătorii din cadrul acestei instanţe au hotărât în unanimitate continuarea protestelor declanşate la data de 9 iulie. Greva este ilegală, dar judecătorii au recurs la soluţia de a denumi acţiunea lor „protest”.

Ei au subliniat discrepanţa existentă cu privire la modul de abordare a salarizării pentru puterea judecătorească în raport de celelalte două puteri în stat în proiectul legii unice de salarizare şi cu principiul asigurării unei independenţe financiare reale. Judecătorii care funcţionează la Judecătoria Râmnicu Vâlcea atrag astfel atenţia asupra faptului că proiectul acestei legi ignoră dispoziţiile constituţionale cu privire la rolul crucial al justiţiei într-un stat de drept, constituind un real atac la independenţa acestora.

„Adunarea Generală a decis continuarea protestelor în următoarea formulă: întreruperea activităţii de judecată, cu excepţia dosarelor în legătură cu măsurile preventive şi cu pricinile urgente privind înapoierea minorilor, autogestionarea de către completul de judecată a încărcăturii de dosare, refuzul de a participa la constituirea birourilor electorale de circumscripţie şi de secţie de votare şi sistarea răspunsurilor referitoare la corespondenţa oficială cu alte instituţii sau persoane fizice şi juridice”, a declarat Mariana Vârgă, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Judecătorii susţin că este nevoie de sprijin şi înţelegere din partea opiniei publice, justiţiabililor şi avocaţilor cu privire la situaţia ivită şi îşi exprimă convingerea că celelalte puteri ale statului se vor implica imediat în soluţionarea solicitărilor al căror scop este funcţionarea adecvată a justiţiei. Judecătorii solicită trecerea bugetului instanţelor judecătoreşti din administrarea Ministerului Justiţiei in cea a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, de la 1 ianuarie 2010;

colectarea taxelor de timbru în bugetul propriu al justiţiei şi nu în cel al autorităţilor administraţiei publice locale; salarizarea magistraţilor la un nivel egal cu cel al puterilor legislativă şi executivă, care să asigure independenţa lor financiară şi compensarea interdicţiilor şi incompatibilităţilor aferente demnităţii lor. De asemenea, se solicită respectarea autorităţii tuturor hotărârilor judecătoreşti şi executarea de îndată a celor care consfinţesc drepturi salariale ale personalului din sectorul de justiţie şi promovarea unei politici eficiente de ocupare a posturilor vacante din justiţie.

Vor să boicoteze alegerile

Dacă nu le vor fi soluţionate revendicările, judecătorii par decişi să boicoteze alegerile prezidenţiale de la 22 noiembrie. Vâlcenii sunt însă foarte nemulţumiţi de această formă de protest, deoarece susţin că le încalcă dreptul constituţional, la o justiţie echitabilă. „Nu ştiu ce se întâmplă, am mai multe procese civile şi văd că nu se judecă nici unul. Ba, mai mult, chiar dacă o astfel de grevă este ilegală, văd că se recurge şi în acest sector la proteste. La ce să ne mai aşteptăm, dacă nici justiţia nu mai funcţionează în ţara asta? Eu sunt din Berbeşti, vin de departe aici pentru a-mi găsi dreptatea, aşa ceva este inadmisibil.

Până la urmă, şi guvernanţii, şi magistraţii au salarii colosale, care sunt plătite tot din munca noastră”, spunea un vâlcean care aştepta de câteva ore la Tribunalul Vâlcea pentru a afla dacă judecătorii aveau bunăvoinţa să îi judece cauzele sau doar să amâne procesele în care este implicat. „Avem 22 de judecători şi 33 de grefieri. De dimineaţă, eu am avut 100 de prezentări în instanţă şi la fiecare am fost nevoită să dau termene de amânare. Oamenii au vociferat, dar sper să ne înţeleagă", a precizat purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, judecătoarea Maria Floricioiu.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe