|miercuri, decembrie 8, 2021
  • Follow Us!

O cronică la… cronici 

 O cronică la… cronici
  Dealurile nu şi-au despletit nicicând poezia în atâta naturaleţe precum simţirea perfectului simplu eliberat de riguarea punctului sau de respiraţia largă a virgulei.
  Strigarea numelui aduce satul în picioare, ars de iubiri flămânde sau de gânduri născute noaptea spre a fi mâncate-n mămăliga trudei ziua.
  Te simţi dezbrăcat de artificialul sub care-ţi ascunsesei ţărănescul avut şi rămâi într-o mirare căscată cum că ţi-ar plăcea, dar nu te faci vinovat tu de scrisul acesta ,,imoral”.
  Li se dă cursivitatea trecerii rândurilor dintr-o poezie în alta prin neachitarea titlului, cronica devenind permanenţă şi mărturie a unui timp prezent, dureros de vechi, care ne răscoleşte bunicii-n morminte.
  Culice, Frusâna şi Ocea au speriat cuvintele de împrumut, rămânând cu cele cu care i-a alintat mama în începuturile de sat aruncat peste Otăsău.
  Nu pot să scriu pentru că deja calc cu neruşinare pe paşi de orăşancă în această Cronică a cronicelor şi-i iau din seninătate şi rouă…
                                                                                                             Alina Veţeleanu

Leave a Response