|marți, mai 18, 2021
  • Follow Us!

Baronul Cîlea vrea să facă din Vâlcea “stat în statÔÇ£ 

Hai să emigrăm în America!

Baronul Cîlea vrea să facă din Vâlcea „stat în stat“

Tiberiu Pîrnău

În cazul descentralizării, preşedinţii de consilii judeţene vor avea o autoritate sporită. Există însă voci care afirmă că acest lucru nu va face decât să reînvie „baroniada” la nivel local. Membrii Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România s-au întâlnit de curând în staţiunea Mamaia pentru a discuta urgentarea măsurilor de descentralizare a instituţiilor aflate în subordinea ministerelor, la întâlnire participând şi Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Vâlceanul Cîlea este unul dintre susţinătorii cei mai aprigi ai proiectului, prin care şefii de instituţii deconcentrate vor fi subordonaţi preşedintelui Consiliului Judeţean. De altfel, a afirmat de curând acest lucru într-un mod foarte explicit într-o emisiune moderată de ziaristul Silviu Popescu, la Televiziunea Etalon. Preşedintele PSD Vâlcea visează deja cu ochii deschişi. Cîlea se şi vede în postura de baron local, care taie şi spânzură în judeţ. În acest caz, prefectul va avea un rol pur decorativ.

Prea multă putere în mâna unui om!

În prezent, şefii instituţiilor deconcentrate se subordonează, în mod direct, prefecţilor, dar vor intra în subordinea consiliilor judeţene după adoptarea noii legi a descentralizării. În aceste condiţii, prefectul nu va avea altceva de făcut decât să vegheze asupra legalităţii documentelor eliberate de autorităţile locale, în timp ce preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă va fi şeful Consiliului Judeţean, şi nu prefectul.

Institutul de Politici Publice avertizează că preşedinţii de consilii judeţene plănuiesc instaurarea puterii supreme în regiunile pe care le conduc, prin modificările propuse de Uniunea Natională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR).

IPP susţine că, dacă modificările propuse de UNCJR ar fi adoptate, presedinţii de Consilii Judeţene (CJ) ar deveni “conducători supremi”, iar judeţul ar fi un fel de “stat in stat”, scrie Ziua.

Una dintre cele mai surprinzătoare propuneri este aceea de transformare a functiei de preşedinte de CJ în autoritate publică, deşi Constituţia nu recunoaşte în prezent o asemenea nouă autoritate.

Potrivit IPP, preşedintii de CJ vor şi puterea legislativă în domeniul administraţiei şi desfiinţează posibilitatea apariţiei în viitor a unor structuri care ar putea fi consultate în procesul decizional.

În schimb, se doreşte ca şedinţele consiliului local să fie conduse de primar, lucru considerat de IPP un “exemplu flagrant de încălcare a separaţiei dintre atribuţiile deliberative şi cele exclusive la nivel local”, dar şi reducerea numărului de consilieri locali şi judeteni, ceea ce ar însemna, potrivit specialiştilor că noţiunea de reprezentare devine relativă.

„Pofta, ce-am poftit!“ Cîlea va conduce şi Poliţia

Mai mult, potrivit proiectului UNCJR, mai marele judetului ar trebui să îi ia locul prefectului în functia de Preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, ceea ce ar însemna că va avea în subordine toate instituţiile care fac parte din comitet: Inspectoratul de Poliţie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Jandarmeria etc.

În plus, presedinţii de CJ vor să fie şefi şi peste cultură, sănătatea publică, protecţia consumatorului, pensiile, Registrul Comertului, agricultura şi protecţia mediului, chiar dacă asta înseamnă că ar trebui să desfiinţeze majoritatea portofoliilor ministeriale existente.

Baronii de la CJ vor să vândă clădirile şi terenurile Direcţiei Agricole

Ministerul Agriculturii va pierde 67% din patrimoniu de la 1 ianuarie 2010, data la care acesta va trece în subordinea presedinţilor Consiliilor Judeţene. Potrivit unei Note privind descentralizarea şi reorganizarea administraţiei agricole, obţinută de ziarul Gardianul, din prima zi a anului viitor, Direcţiile judeţene pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) se vor descentraliza prin transferul competenţelor administrative şi financiare către Consiliile Judeţene.

„Interesul descentralizării se învârte tocmai în jurul terenurilor, clădirilor şi laboratoarelor specializate, în valoare de sute de milioane de euro. Numai aşa se pot cumpăra baronii locali pentru alegerile din toamnă, prin descentralizare. O dată ajunse pe mâna lor, toate pământurile vor fi vândute în maximum doi ani, la un preţ de nimic”, ne-au declarat surse oficiale.

Leave a Response