Senatorul liberal Emilian Frâncu critică noile măsuri guvernamentale anunţate de premierul Emil Boc

miercuri, 12 august 2009

Senatorul liberal Emilian Frâncu critică noile măsuri guvernamentale anunţate de premierul Emil Boc

Referindu-se la restrângerea impozitului forfetar la anumite domenii şi activităţi, începând din 1 ianuarie 2010, senatorul liberal Emilian Frâncu a arătat că, deocamdată, aceste domenii nu sunt nominalizate şi că pentru desemnarea activităţilor exceptate de impozitul forfetar este nevoie cel puţin de un studiu de impact amplu.

Liberalii propun anularea completă a impozitului forfetar. În ceea ce priveşte majorarea cu două procente a pensiei minime, senatorul liberal a precizat că această mărire nu acoperă inflaţia şi că erodarea puterii de cumpărare a pensionarilor se va adânci, în condiţiile în care aceştia fac parte din segmentul demografic cel mai afectat de criza economică.

În privinţa împrumutului FMI, senatorul liberal a precizat că Fondul Monetar Internaţional a fost prea indulgent cu un Guvern care nu a fost capabil să anticipeze scăderea dramatică a economiei româneşti. Totodată, Frâncu a mai spus că Executivul nu va reuşi să respecte condiţiile economice impuse de FMI, pentru că, nici până în prezent, Guvernul Boc nu are un program anticriză coerent şi funcţional. În fapt, acum, ţara este guvernată de FMI care, aşa cum a făcut şi altă dată, poate impune României orice condiţii.

Totodată, senatorul Emilian Frâncu a prezentat câteva din măsurile anticriză propuse de PNL, printre care se numără anularea impozitului forfetar, anularea restricţiilor privind deductibilitatea TVA-ului la achiziţia de autoturisme şi a cheltuielilor cu combustibilul, reducerea cu 10% a contribuţiilor la asigurările sociale pentru toţi contribuabilii, acordarea de bonificaţii de 5%

din valoarea obligaţiilor fiscale pentru contribuabilii ce îşi plătesc taxele la termen sau reducerea cu 50% a cotelor de contribuţii sociale pentru angajatorii ce creează noi locuri de muncă inclusiv pentru şomerii aflaţi în sistem de peste trei luni. PNL doreşte, de asemenea, scăderea TVA la 15% şi a cotei unice de impozitare la 10%. Numai aşa România va putea să-şi oprească declinul economic şi să revină la normalitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe