Este o mare aiureală ce a spus Sorin Roşca Stănescu

miercuri, 26 august 2009

• Ion Mărculescu, directorul general al Uzinei Mecanice Băbeni, ne-a precizat:

„Este o mare aiureală ce a spus Sorin Roşca Stănescu!”

• „Nu am avut niciodată vreun contact cu Mircea Băsescu!”

Petre Coman

Zilele trecute, ziaristul Sorin Roşca Stănescu a iscat un adevărat scandal la nivel naţional, pe tema unei încărcături explozive care ar fi ajuns prin firma lui Mircea Băsescu pentru delaborare (demontarea dintr-un loc a instalaţiilor, a maşinilor şi a muniţiilor devenite inutilizabile) tocmai la Uzina Mecanică Băbeni, din judeţul Vâlcea. „Cinci vapoare sosite din Thailanda au fost ancorate în portul Constanţa. Operaţiunea a fost dirijată de Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României.

Încărcătura consta în substanţe explozive şi muniţie. Destinaţia finală, conform contractului încheiat de partea thailandeză cu Romarm, aparţinând Ministerului Industriilor, era Uzina Mecanică Băbeni din judeţul Vâlcea. Acolo explozibilii şi muniţia, în loc să fie distruşi, au fost reambalaţi. În scurt timp, a avut loc exportarea acestora, fiind utilizat drept intermediar şi cărăuş SC ROMAGRO CEREAL SRL.

Operaţiunea s-a realizat tot pe cale maritimă, fiind asigurată din nou de Mircea Băsescu. Interpol Belgia se interesează de traseul a 12 milioane euro, care reprezintă doar o fracţiune din câştig. Este suma care Interpol Belgia presupune că a fost dirijată prin intermediul SC ROMAGRO CEREAL SRL către două organizaţii teroriste. Interpol Bruxelles - Belgia a transmis, la 21 ianuarie 2009, o adresă urgentă Ministerului Administraţiei şi Internelor, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională şi Biroului Naţional Interpol, prin care solicită investigarea lui Bakri Imad Abdul Reda, care este asociat al ROMAGRO CEREAL SRL România.

Bakri Imad Abdul Reda, alias Imad Kebir, acţionar semnificativ al ROMAGRO CEREAL - cu 70%, prin intermediul acestei societăţi, a jucat un rol important în finanţarea mişcării Hezbollah şi în aprovizionarea cu arme a acesteia. Un rol cheie l-a avut, în această afacere, preluarea şi descărcarea în secret, de către Mircea Băsescu, la sfârşitul anului 2008 sau în prima parte a lunii ianuarie 2009. Tot Mircea Băsescu a asigurat şi reexportarea în secret a explozibilului.

În urma informării sale de către Direcţia Naţională Anticorupţie şi SRI, Traian Băsescu a dispus încetarea oricăror acţiuni şi activităţi desfăşurate de Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă. Preşedintele României i-a suspendat din funcţie pe toţi directorii Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă şi a dispus reţinerea şefului DGIPI, Cornel Şerban. Adevăratul motiv a fost camuflat prin celebra arestare a omului de afaceri Puiu Popoviciu.

Sub pretextul scandalului Ciorogârla - furtul unor arme din depozitul unităţii - serviciul secret al Armatei şi direcţiile legate de acesta au fost decimate, prin decapitare. După trimiterea dosarului la Parchetul General, Mircea Băsescu a încetat orice activitate legată de ROMAGRO CEREAL SRL şi a refuzat toate contactele telefonice directe cu Ion Garbacea, de la Romarm şi locotenent colonel în rezervă Cornel Purcărea”, susţine Roşca Stănescu pe blogul personal. Jurnalistul Sorin Roşca Stănescu sesizează Interpol Belgia, sugerându-i să-şi completeze informaţiile, urmărind dezvăluirile de presă făcute de ziariştii români.

„Nu am avut niciodată vreun contact cu Mircea Băsescu!”

În primul rând, trebuie să precizăm că jurnalistul Sorin Roşca Stănescu face o primă confuzie, întrucât Uzina Mecanică Băbeni este o societate privată şi nu mai aparţine de Ministerului Economiei şi de Romarm. În legătură cu cele susţinute de Roşca Stănescu pe blogul personal, directorul general al Uzinei Mecanice Băbeni, Ion Mărculescu, ne-a declarat următoarele: „Este o mare aiureală ce a declarat Sorin Roşca Stănescu. Prin acţiunea lui, ne-a pătat imaginea, pentru că noi avem contracte cu armata română şi noi lucrăm corect, cu documente.

Sunt numai chestii de intoxicare a opiniei publice. Vreau să spun foarte clar nu am avut niciodată vreun contact cu Mircea Băsescu, nici nu-l cunosc personal. În urma contractelor pe care le-am făcut cu firma Oxo Network din Bucureşti, un vapor a venit în portul Constanţa-Agigea. Au fost 105 containere care am înţeles că s-au descărcat în port, s-au încărcat pe nişte maşini ale unei firme autorizate să facă operaţia de transport.

Au ajuns la Băbeni unde au fost vămuite de către vameşii din Vâlcea. S-a făcut recepţia, au venit cei de la ANCIS, s-au făcut toate documentele după care s-a început procesarea propriu-zisă”. Vasul cu explozibili din Taiwan (şi nu Thailanda, cum susţine Sorin Roşca Stănescu) a ajuns în portul Constanţa pe 16 februarie, iar patru zile mai târziu a început operaţiunea de descărcare şi depozitare a celor 105 containere. Explozibilii au plecat din Constanţa pe 20 martie cu destinaţia UM Băbeni.

Corneliu Purcărea a precizat că afacerea s-a făcut prin intermediul firmei conduse de el, Oxo Network, şi nu Romagro, cum a afirmat Sorin Roşca Stănescu. Firma Oxo Network a devenit subcontractor pentru firma Maxam din Bulgaria, ce câştigase un contract internaţional pentru delaborarea unei cantităţi de aproximativ 4000 de tone de combustibil. Firma bulgărească este cea care a câştigat licitaţia.

Problema este că au câştigat o cantitate foarte mare de combustibil pe care nu ar fi avut timp să o delaboreze în timp util, aşa că aveau nevoie de un alt prestator de servicii. Astfel, Oxo a devenit subcontractor pentru firma din Bulgaria. La rândul său, firma reprezentată de Purcărea a încheiat un contract de prestări servicii cu Uzina Mecanică Băbeni pentru delaborarea muniţiei primite de la firma Maxam.

Tot directorul general Ion Mărculescu ne-a mai declarat că până în prezent au fost distruse peste 1.400 de tone muniţie din cele 1.630 de tone primite de Uzina Mecanică Băbeni. Deşeurile rezultate au fost date apoi altor firme, cum ar fi Remat Vâlcea, şi nicidecum nu au fost reambalaţi şi exportaţi, cum susţine Sorin Roşca Stănescu.

Precizările lui Mircea Băsescu...

La rândul său, Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, declară că nu este implicat în comerţ cu arme sau explozibili. „Nu sunt şi nu am fost niciodată implicat în operaţiuni de comerţ cu arme sau explozibili. Povestea însăilată de ziaristul Sorin Roşca Stănescu nu are nici o legătură cu activitatea pe care eu o desfăşor în portul Constanţa, ca manager al unei societăţi comerciale”, susţine fratele preşedintelui, într-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului semnat de Mircea Băsescu, activitatea de depozitare a containerelor cu marfă aflate în tranzit prin portul Constanţa se face în conformitate cu legea şi sub supravegherea vămii. „În timpul staţionării în port şi a tranzitului până la destinaţie, containerele sunt sigilate şi singura instituţie care răspunde de conţinutul lor este vama. Acest tip de operaţiuni se prestează pentru toate firmele care prezintă documentele legale pentru marfa importată, exportată sau aflată în tranzit”, precizează Mircea Băsescu.

Reacţia lui Mircea Băsescu a venit în contextul în care jurnalistul Sorin Roşca Stănescu scria pe blog-ul personal că fratele preşedintelui României a participat la o operaţiune ultrasecretă de trafic internaţional cu mari cantităţi de explozibil. Jurnalistul mai susţine că Traian Băsescu s-ar fi folosit de furtul de arme de la Ciorogârla pentru a demite persoanele care ar fi putut compromite afacerile fratelui său. Cornel Purcărea, fost şef Romagro, a declarat că Mircea Băsescu ar fi fost implicat în afacerea cu explozibili, însă ar fi aflat despre conţinutul containerelor doar când încărcătura a ajuns în portul Constanţa, el punând la dispoziţie un utilaj pentru manipularea substanţelor.

Preşedintele i-a solicitat lui Mircea Băsescu să renunţe la firmă

Potrivit unor precizări ale Administraţiei Prezidenţiale, „preşedintele Traian Băsescu regretă că un membru al familiei sale este acţionar al unei firme cu activităţi legate de domeniul militar. Preşedintele a primit asigurări că firma nu a fost implicată în contracte cu produse militare. De asemenea, Preşedintele i-a solicitat domnului Mircea Băsescu să renunţe imediat la calitatea de acţionar în respectiva firmă. Şeful statului mulţumeşte mass-media pentru semnalarea acestui caz şi regretă situaţia creată”.

Fostul director executiv al societăţii Romagro, Cornel Purcărea, a negat că l-ar fi cunoscut pe Mircea Băsescu, dar a recunoscut că a apelat la firma sa pentru a descărca mai multe containere cu armament şi muniţie. „Firma lui Mircea Băsescu a asigurat descărcarea containerelor cu armament şi muniţie, dar el nu ştia ce se afla în acele containerele, pentru că eu nu am avut legături cu Mircea Băsescu. Nu îl cunosc ca persoană”, a afirmat Cornel Purcărea. Purcărea a vorbit şi despre legăturile pe care le-a avut cu Uzina Mecanică Băbeni şi nu a negat faptul că acum câţiva ani s-au găsit în incinta uzinei urme de TNT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe