Preţ “de bun simţ” pentru Clinica de Balneofizioterapie de la Călimăneşti

miercuri, 15 iulie 2009

Se caută,

Preţ „de bun simţ” pentru Clinica de Balneofizioterapie de la Călimăneşti

• Disensiuni între consilierii judeţeni

În urma evaluării făcute de o comisie desemnată de conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea s-a ajuns la diminuarea valorii Clinicii de Balneofizioterapie de la Călimăneşti cu aproape 700.000 de euro. Dacă iniţial proprietarii imobilului cereau de la Consiliul Judeţean Vâlcea nu mai puţin de 2,5 milioane de euro, în urma evaluării s-a stabilit că valoarea reală a clădirii ar fi undeva în jurul sumei de 1,8 milioane de euro.

Comisie de evaluare

Prin ordinul preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a fost stabilită o comisie de renegociere a preţului de achiziţie a „Vilei Oltul”, din Călimăneşti, în care funcţionează în prezent Clinica de Balneofizioterapie, unitate subordonată Spitalului Judeţean de Urgenţă. Ultima sumă luată în discuţie de această comisie - din care fac parte Dumitru Persu, Iulian Comănescu, Petre Grigore, Ion Gava, Iuliana Moise, Aurel Simion, Mircea Predescu, Florea Mierluş şi Bogdan Lăstun a fost suma de1,8 milioane de euro, preţ cu care se pare că sunt de acord şi reprezentanţii noilor proprietari ai clădirii, Nicolae Predescu şi Mircea Mărculescu.

În urma negocierii s-a încheiat şi un proces verbal. În interiorul Consiliului Judeţean Vâlcea mai sunt însă divergenţe de opinie în legătură cu acest subiect, existând păreri pro şi contra achiziţionării acestui imobil. Unii dintre membrii comisiei consideră că şi suma la care s-a ajuns este mult prea mare pentru bugetul judeţean. Ei afirmă că, din aceşti bani se poate construi o nouă clinică, care să ofere servicii medicale de cea mai bună calitate, dar se pot face şi dotări cu aparatură modernă. Ei mai spun că, în cazul în care imobilul respectiv ar fi cumpărat de Consiliul Judeţean, în scurtă vreme, acesta ar trebui reabilitat.

Clădirea va trebui restaurată

Clădirea, construită în 1913, are probleme din toate punctele de vedere. Unele voci din interiorul Consiliului Judeţean afirmă că această construcţie va „înghiţi” alte cel puţin două milioane de euro. Pe de altă parte, cadrele medicale exclud orice posibilitate de mutare a instalaţiilor pentru procedurile medicale într-o altă clădire. Proprietarii imobilului au realizat şi ei între timp că nu îi pot strânge cu uşa pe reprezentanţii Consiliului Judeţean şi par dispuşi nu numai să încaseze banii în rate, dar şi să cedeze o suprafaţă destul de mare de teren.

Pe de altă parte, consilierii judeţeni nu îşi pot permite să facă să dispară una dintre cele mai importante unităţi medicale din judeţ, ţinând cont de afluenţa pacienţilor, care sunt nevoiţi să facă rezervări cu unul sau doi ani înainte pentru a putea prinde un loc la tratament, în clinica respectivă. Clinica funcţionează de aproximativ 30 de ani, timp în care a adus venituri importante la bugetul statului şi are în jur de 60 de angajaţi, în mare parte medici specialişti şi asistenţi. Clinica de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Călimăneşti este singurul centru de acest gen din ţară unde serviciile oferite sunt gratuite, bolnavii care solicită tratament fiind nevoiţi să aştepte chiar şi doi ani pentru a fi trataţi aici.

Expertiza structurii de rezistenţă

Vicepreşedintele CJ, Dumitru Persu a propus, pentru eliminarea divergenţelor de opinie, efectuarea unei expertize a structurii de rezistenţă a clădirii. „Am stabilit să realizăm un studiu tehnic vizavi de ceea ce înseamnă construirea acestui imobil, de către specialişti, ca să ştim exact gradul de uzură, pentru a lua o decizie în cunoştinţă de cauză. Avem nevoie de un deviz administrativ, pentru a şti clar care ar fi cheltuielile legate de modernizarea imobilului. Proprietarii au fost de acord să ne ofere cu titlu gratuit 1.400 de metri pătraţi. De aceea, am stabilit o întâlnire cu specialiştii de la Direcţia Tehnică şi Administraţia Publică, să vedem dacă există posibilitatea unei eventuale mutări”, spune Persu. Din anul 2007, când clădirea a fost retrocedată foştilor proprietari, autorităţile vâlcene au încercat să găsească o soluţie pentru ca unitatea medicală să nu se desfiinţeze.

Vechii proprietari s-au dovedit destul de înţelegători, în sensul că nu au solicitat plata de taxe sau chirie pentru spaţiul ocupat. S-a căutat o soluţie pentru satisfacerea intereselor ambelor părţi, prin stabilirea unui preţ pentru răscumpărarea clinicii şi păstrarea acesteia în patrimoniul Ministerului Sănătăţii. La una dintre întâlniri s-a propus acordarea unui avans din valoarea imobilului negociată ulterior.  „Este adevărat că vremurile sunt grele, că este criză şi că bugetul judeţului este mic, însă şi noi – proprietarii - suntem în aceeaşi situaţie. Acceptând propunerea ne-am trezit că suntem în pierdere, din cauza amânărilor tot mai dese şi a devalorizării tot mai accentuate a proprietăţilor de orice fel. Am intrat şi noi în criză financiară, iar valoarea imobilului a scăzut şi va scădea în continuare”, recunoştea unul din proprietari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe