După trei controale inopinate, inspectorii CAS au descoperit

duminică, 12 iulie 2009

După trei controale inopinate, inspectorii CAS au descoperit

Furturi de motorină la Ambulanţă

• Directorul Maiorescu ţine cu dinţii de scaun, iar PSD-ul îşi foloseşte la maximum instituţiile pentru a-i găsi nod în papură

Anda Vlad

Sindicaliştii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vâlcea au fost nevoiţi să prezinte situaţia reală a instituţiei vâlcene, care este tot mai aproape de colaps la Conferinţa Naţională de la Constanţa, care a avut loc zilele trecute.

Sănătatea în colaps financiar

Sindicaliştii de la Ambulanţa Vâlcea speră ca problema maşinilor, care sunt de multe ori lăsate gaj în service-uri, pentru că nu sunt bani pentru repararea lor, dar şi a salariilor sau a primelor să fie rezolvate prin rectificarea bugetului pentru semestrul al doilea. În caz contrar, aceştia susţin că sănătatea ar putea intra în colaps, lucru foarte uşor de sesizat de majoritatea cetăţenilor în ultima perioadă. „Ministrul finanţelor a promis că situaţia se va remedia, dar până la fapte.. nu ne mai pronunţăm.

Dacă se va continua aşa, vom fi obligaţi să declanşăm greva generală. Nimeni nu îşi asumă răspunderea să declare că sunt bani şi nu se ştie în ce parte se îndreaptă”, a declarat liderul de sindicat Petre Duinea. Acesta a mai spus că, la nivelul judeţului Vâlcea, nici până la ora actuală nu s-a primit prima de stabilitate şi nici cel de-al treisprezecelea salariu, iar sporurile nu au mai fost acordate.

„Salariile s-au primit foarte greu, dar pentru luna iulie situaţia va deveni critică. Pe zi ce trece se observă cât de grea este situaţia, pentru că avem un număr foarte mare de solicitări, iar situaţia va fi din ce în ce mai grea, iar asta va duce la un blocaj. Eu sper ca situaţia să fie analizată mai bine la nivel înalt ca să nu intrăm în colaps. S-au făcut demersuri la minister, de la care însă nu s-a primit nici un răspuns. La Sanitas se duc discuţii şi sperăm să se rezolve o dată cu rectificarea bugetului pentru al doilea semestru”, a mai spus Petre Duinea.

Motiv de schimbare

Situaţia critică în care se găseşte în prezent Serviciul de Ambulanţă Vâlcea a fost însă motiv de dispută politică. Cum directorul Ambulanţei Vâlcea, Alecsandru Maiorescu, nu a fost schimbat după modificarea culorii Guvernului, situaţia în care a ajuns instituţia pe care acesta o conduce este acum motiv pentru încercarea de schimbare a managementului instituţiei. Datoriile Serviciului de Ambulanţă se ridică în acest moment la peste 820.000 de lei, iar mai multe ambulanţe medicalizate au fost oprite în service, pentru că nu au fost bani pentru reparaţia acestora.

Situaţia aceasta a determinat mai multe controale în ultima perioadă la instituţia sanitară. În timp ce o parte dintre angajaţi spun că aceste controale erau necesare pentru a face lumină şi a găsi soluţii pentru redresarea instituţiei, alţii afirmă că aceste controale ar fi fost direcţionate special spre Ambulanţă, având drept scop schimbarea directorului. În urma unei verificări realizate de reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea au ieşit la iveală numeroase nereguli în funcţionarea serviciului.

Constantin Rădulescu, directorul CAS Vâlcea a spus că este îngrijorat în privinţa neregulilor descoperite la Ambulanţă, dar şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă. În urma controlului s-a stabilit că mai mulţi angajaţi ai Ambulanţei Vâlcea au sustras cantităţi importante de motorină din rezervoarele ambulanţelor, folosind combustibilul în scopuri personale. „Cantităţile de motorină din actele contabile nu corespund cu cele aflate în rezervoarele ambulanţelor, în condiţiile în care maşina nici măcar nu părăsise parcul auto, pentru că nu participase la nici o intervenţie.” – spune directorul CAS Vâlcea, Constantin Rădulescu. Acesta a afirmat că verificările de la Ambulanţa Vâlcea nu au un substrat politic, ci criza financiară în care se află instituţia şi cererile repetate de fonduri care sunt adresate în special CAS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe