Sparle si soparle

duminică, 14 iunie 2009

Sparle si soparle

• Se aude că Anuţa Handolescu se pregăteşte să lase „haina” de inspector guvernamental, pentru o funcţie în cadrul PD-L Vâlcea. Chiar dacă pe faţă a declarat că o primeşte cu braţele deschise în partid, conducerea judeţeană a democrat-liberalilor abia aşteaptă momentul poliţelor pe care să i le plătească fostului prefect.

• Un preot care sfinţeşte la o biserică din cartierul Ostroveni pare că nu-şi mai încape în piele de bunăstarea pe care o afişează enoriaşilor. Pe lângă colecţia de vile şi maşini, preotul cu pricina şi-a tras zilele trecute şi un Audi A8 negru de toată frumuseţea. Vorba ceea, să faci ce zice popa şi nu ce face popa.... Vom reveni cu noi dezvăluiri!

• CNSLR Frăţia avea în proprietate la Vâlcea în anii 90 mai multe apartamente, situate în zona centrală a oraşului. Membrii de sindicat spun că este de vorba de 11 apartamente, care au fost, însă, vândute şi nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu banii respectivi. Oare domnul, mare sindicalist şi politician, Constantin Pîrvu cunoaşte care a fost destinaţia banilor din respectivele tranzacţii comerciale?

• Şefului de la SRI Vâlcea îi plac animăluţele mici, blânde şi ascultătoare. Tocmai de aceea deţine „în dotare“ şi un căţeluş de...buzunar, pe care-l plimbă frecvent în zona Matei Basarab.

• Un parlamentar vâlcean are un copil la Cluj Napoca dintr-o relaţie anterioară căsătoriei. Fetiţa nu-i poartă numele deoarece politicianul a renunţat la calitatea de părinte în acte, în favoarea unui tată vitreg. E uşor să vezi paiul din ochiul altuia şi să nu simţi bârna din propriul ochi, stimabile!

• Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, va adopta o atitudine responsabilă, echidistantă şi democratică în ceea ce priveşte numirea unui reprezentant al societăţii civile la Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Vâlcea.

• Democrat-liberalii vor tăia în carne vie, după scorul dezastruos obţinut în judeţul Vâlcea la alegerile europarlamentare. Se pare că prima pe lista organizaţiilor care vor fi decapitate se numără cea de la Drăgăşani, unde rezultatele PD-L au fost aproape „invizibile”.

• Logopedul ajuns director la VTV îşi caracterizează proprii angajaţi cu câteva mărturisiri şocante: „Am găsit o echipă cu o atitudine bolnavă, aproape schizo, faţă de ideea de presă”. Dacă domnu’ psiholog de la Ştefan Gheorghiu are astfel de etichetări despre proprii angajaţi, nu ne este greu să deducem că el este ŞEFUL acestei „atitudini”.

• Tot de la „inginerul de ziare” aflăm că toate cele cinci proiecte de presă pe care le-a lansat, sunt astăzi în picioare. Cum rămâne atunci cu proiectul „Presa Vâlceană”, unde ziarul şi-a dat obştescul sfârşit după numai câteva luni?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe