Sparle si soparle

miercuri, 10 iunie 2009

Sparle si soparle

• Preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, este victima tandemului Petre şi Gheorghe. În timp ce primul, mai nou, îl perie, cel de-al doilea îl critică virulent. Cei doi „corifei“ ai presei au pus la cale un plan elaborat, prin care să-l aibă la „degetul mic“ pe omul numărul unu al judeţului. Planul este diabolic şi, din păcate pentru preşedintele PSD, funcţionează impecabil. Primul care a intrat în scenă a fost Gheorghe, care l-a mânjit pe Ion Cîlea, al doilea - Petre a apărut ca un adevărat salvator (Sanchi!

Cititorii îşi aduc aminte de tonele de „mizerii jurnalistice“ scrise de acelaşi personaj împotriva domnului Cîlea) şi s-a oferit „să-l spele“ pe şeful administrativ al judeţului. Bineînţeles că Petre nu face nimic gratuit! Prada de război va fi împărţită în două. În acest timp, Petre şi Gheorghe se întâlnesc zilnic şi creionează strategia pro şi anti-Cîlea. Ion Cîlea este ocupat cu problemele de partid şi cele de la Consiliul Judeţean şi nu are timp să mai discearnă că Petre şi Gheorghe sunt două feţe ale aceleiaşi monede.

• În aceste zile, la sediul PD-L Vâlcea este agitaţie mare, după scorul obţinut de partid la alegerile europarlamentare. Se caută vinovaţi pentru scorul dezastruos din judeţ, iar decapitări vor fi pentru că organizaţia judeţeană a obţinut un rezultat sub media naţională.

• De ceva timp, primarul Mircia Gutău a început să-şi mute lucrurile şi mobila din casa de lîngă sediul CEC Vâlcea, în cea proaspăt construită pe strada Mihai Viteazul. Marţi dimineaţa, maşina de la Primărie a primarului Gutău (VL 04 MUN) a cărat sute de dosare de la vechea locuinţă, în beciul noii case.

• De la „înălţimea” funcţiei, un ipochimen ignoră cele mai elementare reguli de circulaţie rutieră. Maşina Ford Mondeo (B 63620) nu acordă regulamentar prioritate pe trecerile de pietoni. Aviz Poliţiei Rutiere!

• A început seria intimidărilor la Direcţia Copilului Vâlcea. Comisii peste comisii vin cu regularitate de la minister, doar pentru a găsi nod în papură actualei conduceri.

• În comuna Tetoiu, sătenii din localitate se pot bucura de noul... Telecentru (un fel de Internet Cafe). Astfel, ţăranii când vin cu boii de la arat, pot să tragă o fugă până la Telecentru pentru a vorbi pe messenger cu locuitorii din satele învecinate şi a-i întreba despre „asl-ul” lor.

• Din ce în ce mai mulţi angajaţi ai Instituţiei Prefectului sunt nemulţumiţi de (in)activitatea consilierului prefectului, Dumitru Lovin. Oamenii spun cã acesta se comportã de parcã el ar fi şeful instituţiei. Cât e ziulica de mare Lovin face naveta între biroul prefectului şi cel al lui Ion Cîlea. De fapt, care sunt atribuţiile consilierului dumneavoastrã, domnule Remus Grigorescu?
• Mai mulţi consilieri locali (nu au lipsit: Ion Matei, Alina Târlea, Cosmin Constantinescu) au fost anul trecut într-o excursie în Emiratele Arabe Unite. Periplul în cea mai luxoasă locaţie din lume a secătuit bugetul local. 700 de milioane de lei vechi (mai precis: 63.497 lei noi) ne-a costat, pe noi râmnicenii, distracţia aleşilor locali pe meleaguri arabe.

• Dintre persoanele aflate în fruntea Primăriei Râmnicului, cel care vorbeşte cel mai mult la telefonul mobil este viceprimarul Romeo Rădulescu. În perioada iulie-decembrie 2008, valoarea convorbirilor telefonice de pe mobilul viceprimarului a fost de 3.012,19 lei. Vicele a vorbit la telefon aproape cât primarul şi celălalt viceprimar la un loc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe