Interpelare adresată ministrului Transporturilor şi Infrastructurii

miercuri, 17 iunie 2009

Interpelare adresată ministrului Transporturilor şi Infrastructurii

Senatorul Frâncu solicită construirea unui drum de legătură între comunele Nicolae Bălcescu şi Dănicei

Senatorul PNL de Vâlcea, Emilian Frâncu, rămâne unul dintre cei mai activi parlamentari români în planul iniţiativelor legislative şi al interpelărilor parlamentare. Ultima interpelare adresată ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a vizat „posibilitatea alocării de fonduri în vederea construirii unui drum de legătură între comunele Nicolae Bălcescu şi Dănicei“.

În interpelarea senatorului Frâncu se arată că: „Printre numeroasele probleme cu care se confruntă locuitorii din Colegiul senatorial nr.2 judeţul Vâlcea, pe care eu îi reprezint în Parlament, se numără cele legate de infrastructură. Recent, mai mulţi cetăţeni din comuna Dănicei, satul Schei - Deal mi-au semnalat că pentru a ajunge la Râmnicu Vâlcea, municipiul de reşedinţă, sunt nevoiţi să parcurgă o distanţă foarte mare, ocolitoare de câţiva zeci de kilometri, deoarece nu există un drum între comunele Nicolae Bălcescu şi Dănicei care să scurteze varianta de legătură folosită în prezent.

Mai mult, prin construirea acestui drum (ar fi vorba de 2-3 km, restul fiind deja structurat), sătenii din satul Schei - Deal ar putea beneficia de acces rapid la serviciile Unităţilor de Ambulanţă, respectiv Pompieri, din Rm. Vâlcea.
Ţinând cont de cele prezentate, vă rog să îmi comunicaţi, domnule ministru, în ce măsură ministerul pe care îl conduceţi poate sprijini administraţiile publice locale din Dănicei şi Nicolae Bălcescu prin alocarea de fonduri în vederea construirii unui drum de legătură între cele două comune.“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe