Fostul director de la UNIVERS a primit despăgubiri de 420 milioane lei vechi

duminică, 14 iunie 2009

• După ce şi-a dat în judecată societatea la care a lucrat,

Fostul director de la UNIVERS a primit despăgubiri de 420 milioane lei vechi

Luna trecută, Tribunalul Vâlcea a admis cererea fostului director general Vasile Crişu împotriva deciziei de concediere luată de societatea Univers SA Râmnicu Vâlcea. Astfel, în Dosarul nr. 2321/90/2008, instanţa de judecată a decis ca societatea să achite către Vasile Crişu daune materiale în sumă netă de circa 420 milioane lei vechi. Deja, zilele trecute, SC Univers SA a achitat această sumă reclamantului. Vasile Crişu a fost schimbat din funcţia de director general al SC Univers SA în 2006, locul său fiind luat de Cătălin Munteanu.

Acesta din urmă n-a rezistat decât un an în funcţie, fiind înlocuit cu Răzvan Mihai Buzatu, fiul vicepreşedintelui SIF Oltenia, Teodor Buzatu. Anul trecut, Vasile Crişu, fostul director general al SC Univers SA, a dat în judecată societatea la care a lucrat, pe motiv că noua conducere a firmei l-a concediat ilegal. Potrivit unor precizări ale directorului actual, Mihai Buzatu, SC Univers SA a depus la acest dosar întâmpinare din care să rezulte că decizia de concediere contestată de Vasile Crişu a fost emisă în mod legal, cu respectarea dispoziţiilor Codului Muncii.

Chiar dacă SC Univers SA  a raportat rezultate financiare bune pentru 2008, conducerea acestei firme nu a fost şi nu este ferită de „permutări”, pe fondul divergenţelor între acţionarul majoritar – SIF Oltenia – şi unii acţionari minoritari. Petru Mihalcea, numit de SIF Oltenia în 2007, şi-a dat demisia în urmă cu câteva luni din Consiliul de Administraţie al SC Univers SA, for condus în prezent de către Camelia Dana Voiculescu.

În cursul anului trecut, SC Univers SA a realizat venituri totale de circa 8,32 milioane lei şi o cifră de afaceri de peste 6,53 milioane lei (1,6 milioane euro). Cu numai 60 de salariaţi, societatea a avut anul trecut cheltuieli totale de circa 7,2 milioane lei, rezultând astfel un profit de 1,12 milioane lei. SC Univers SA avea la data de 31 decembrie 2008 datorii totale de doar 1 milion lei, o sumă aproape egală cu creanţele de încasat de societate.

La ultima şedinţă AGA, acţionarii SC Univers SA au aprobat propunerea de vânzare a acţiunilor fără lichiditate în piaţă şi potenţial de creştere, sub preţul de achiziţie şi implicit modificarea politicii contabile a SC Univers SA privind investiţiile financiare, în sensul ca acestea să fie considerate investiţii financiare pe termen lung şi să se înregistreze în mod corespunzător în contabilitate. Intrarea lui Cătălin Chelu în acţionariatul SC Univers SA, petrecută în urmă cu un an şi-a produs primele efecte: în premieră, întreprinderea a intrat pe piaţa bursieră şi a cumpărat un pachet de acţiuni tocmai la o firmă din judeţul Prahova. (Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe