CS Municipal, suspectată de trei partide de “blat”

miercuri, 24 iunie 2009

Gruparea din Zăvoi a fost cea mai „darnică”:

CS Municipal, suspectată de trei partide de „blat”

După scandalul de corupţie de la Piteşti, în urma căruia au fost arestaţi patronul clubului FC Argeş, Cornel Penescu, şi fostul şef al arbitrilor, Gheorghe Constantin, un alt scandal s-a declanşat de curând. E vorba de tentativa de date de mită a celor de la ACU Arad la meciul cu FC Bihor, miza fiind ca orădenii să se dea la o parte, partida să fie câştigată de arădeni care astfel ar fi rămas în eşalonul secund. În primă fază, Tribunalul Bihor a decis arestarea lui Sorin Cigan pentru o perioadă de 29 de zile, însă este posibil să mai apară şi alte reţineri.

Trei meciuri în care vâlcenii nu s-au omorât cu firea

Presa centrală a încercat să facă a radiografie a partidelor suspectate de aranjamente în sezonul trecut al Ligii a II-a. Din păcate, dacă nu au reuşit să promoveze, „municipalii” sunt „campioni la astfel de presupuse aranjamente, ei fiind suspectaţi de presa centrală de „trântirea” a trei meciuri: 0-3 cu UTA, 1-3 cu Minerul Lupeni şi 0-1 cu FCM Târgovişte. La vremea respectivă şi presa vâlceană şi-a exprimat îndoiala vizavi de corectitudinea cu care vâlcenii au jucat ambele partide. Meciul cu „Bătrâna Doamnă” a fost cel care a pus prima „frână” tentativei (false) a vâlcenilor de a promova (pentru că la Vâlcea nu s-a dorit nici un moment accederea în prima ligă).

I-au întors favorul lui Gigiu

Stopaţi definitiv dintr-o cursă pe care n-au dorit-o (cea a promovării), după înfrângerea de la Mioveni, vâlcenii n-au uitat că în 2000, actualul director tehnic al grupării din Vale, Minerul Lupeni, Petre Gigiu, a salvat echipa de la retrogradare, şi au considerat că ar fi venit momentul să întoarcă favorul. Punctele câştigate de cei din Lupeni i-au salvat definitiv pe aceştia de retrogradare.

Meci scos de la cotele de pariuri

De asemenea, meciul din ultima rundă, cu FCM Târgovişte, se pare că a avut două mize, care se înlănţuiesc. Una ar fi cea legată de faptul că în preziua meciului, aceasta a fost scos de la casele de pariuri pentru că avea o cotă de 12-1 (!!!) în cazul victoriei grupării dâmboviţene. A doua suspiciune o reprezintă faptul că „municipalii” au pierdut deliberat meciul cu gruparea dâmboviţeană pentru că, darnici din fire, vâlcenii, care oricum nu mai aveau nevoie de puncte, i-ar fi ajutat pe oaspeţi să facă baremul pentru ca din sezonul viitor să nu intre în Liga a III-a cu penalităţi.

Alte meciuri suspectate de „blat”

Alte meciuri suspectate de blat în această serie sunt. FCM Tg. Mureş – Liberty Oradea  0-3, UTA – CFR Timişoara 0-1, FC Bihor – U Cluj 0-2, Inter Piteşti – FC Bihor 1-2.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe