Subprefectul Filip a jurat pe Biblie să respecte legea

duminică, 5 aprilie 2009

Subprefectul Filip a jurat pe Biblie să respecte legea

De săptămâna trecută, judeţul Vâlcea are un nou subprefect. Democrat liberalul Ioan Filip a fost instalat oficial la conducerea Prefecturii, unde va întregi echipa alături de prefectul Remus Grigorescu (PSD) şi de subprefectul Petre Ungureanu (PD-L). Filip a fost ultima propunere a PD-L după ce s-a hotărât debarcarea fostului subprefect, Anuţa Handolescu. Vizibil emoţionat, el a ţinut să le mulţumească la ceremonia de „înscăunare” tuturor celor prezenţi pentru şansa oferită şi a promis că, alături de colegii săi, va acumula experienţa necesară.

„Le mulţumesc celor din Prefectură, dar şi colegilor mei din PD-L care au considerat că pot face faţă unei astfel de provocări. Mă voi strădui să mă pun la curent cu toate problemele judeţului şi voi fi un real sprijin pentru cetăţeni, atât cât pot. De profesie sunt inginer. O sa depun toate eforturile, chiar dacă nu am experienţă în acest domeniu. Ştiu să învăţ repede şi să uit mai greu. Voi încerca tot ce îmi stă în putere să mă ridic la înălţimea aşteptărilor”, a declarat Ioan Filip. Cu mâna pe Biblie, el a jurat să respecte legea şi să o aplice corespunzător.

Potrivit Hotărârii de Guvern 352 din 25 martie 2009, Ioan Filip va exercita, cu caracter temporar, funcţia publică de subprefect al judeţului Vâlcea, până la organizarea concursului în vederea ocupării definitive a postului. Filip are 52 de ani, este inginer mecanic şi deţine o firmă pe care susţine că a lăsat-o în administrarea partenerului său de afaceri. Filip a absolvit Institutul Politehnic din Cluj-Napoca, Facultatea Mecanică, secţia „Utilaj tehnologic”. Printre alte sarcini de serviciu pe care urmează să le îndeplinească la Prefectura Vâlcea este şi aceea a coordonării situaţiilor de urgenţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe