Poliţia Vâlcea, deficit de personal şi dotare

miercuri, 1 aprilie 2009

Poliţia Vâlcea, deficit de personal şi dotare

Planul General de Acţiune al Ministerului Administraţiei şi Internelor „Strada 2009” s-a dovedit a fi un adevărat succes în judeţul Vâlcea. Început  pe data de 24 februarie a acestui an, programul „Strada” a reuşit să pună la colţ infractorii, dar şi să prevină unele evenimente grave. Cu toate că oamenii legii au beneficiat şi de sprijinul jandarmilor în acţiunile desfăşurate în stradă este nevoie de o suplimentare de echipaje.

În acest sens, conducerea IPJ Vâlcea propune pentru eficientizarea şi întărirea sistemului de siguranţă publică, suplimentarea cu 60-70 de funcţii de agenţi de siguranţă publică personalul inspectoratului, dintre care 20-30 la Poliţia municipiului Râmnicu Valcea. „Semnalăm faptul că există în continuare dificultăţi reale în acoperirea dispozitivelor de ordine publică şi a asigurării personalului pentru schimburi, datorită lipsei acute a personalului. În unele cazuri, în ştatele de funcţii nu sunt prevăzute funcţii de ofiţer de serviciu.

În localităţile unde există formaţiuni de poliţie comunitară, efectivele acestora constituie un real sprijin pentru întărirea dispozitivelor de siguranţă publică, aceştia fiind menţionaţi expres în buletinul posturilor”, spune Florian Marian, şeful IPJ Vâlcea. De asemenea, poliţiştii vâlceni se confruntă şi cu dotarea precară, mai ales cu maşini, cu lipsa de carburant, dar şi de echipament. Încă de la început, programul „Strada 2009” a avut drept scop creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii prin organizarea de acţiuni specifice punctuale, întărirea prezenţei echipelor de patrulare în mediile şi zonele de interes operativ pentru prevenirea activităţilor infracţionale şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc în zonele de risc criminogen.

Oamenii legii au organizat peste 800 de activităţi, reuşind să descopere 584 de infracţiuni. Furtul din autoturisme şi din societăţile comerciale a fost cea mai frecventă  infracţiune întâlnită. Până acum au fost prinşi 173 infractori. Potrivit datelor IPJ Vâlcea, din totalul de infracţiuni constatate 87 au fost la regimul circulaţiei rutiere, iar 12 infracţiuni economico-financiare. În această perioadă nu au fost înregistrate omoruri, tentative de omor sau lovituri cauzatoare de moarte.

„Au fost aplicate în total 4811 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 787.769 de lei, din care 457 la Legea 61/1991. În urma evaluării situaţiei operative, la nivelul judeţului se constată că nu există o problematică majoră pe linia infracţionalităţii stradale şi, în special, a celei comise prin violenţă, aşa cum rezultă şi din evidenţele statistice”, spune subinspectorul Diana Smărăndoiu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe