OLTCHIM întâlneşte gruparea daneză Viborg

miercuri, 8 aprilie 2009

Duminică, de la ora 18,30, în Polivalentă,

OLTCHIM întâlneşte gruparea daneză Viborg

- partida contează ca prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor

După un parcurs constant bun în cele două faze ale Ligii Campionilor, Oltchim Rm. Vâlcea a reuşit performanţa unică până acum în sportul românesc de a accede în semifinalele celei mai puternice competiţii europene intercluburi. Chimistele au terminat faza a doua a competiţiei pe locul secund în grupa B, astfel că acestea vor juca dubla manşă a semifinalelor contra campioanei daneze Viborg. Manşa tur va avea loc duminică, 12 aprilie, de la ora 18,30, în Sala Traian. 

În cealaltă semifinală se vor întâlni, la Viena, gruparea lui Gunnar Prokop, Hypo Viena, şi campioana Ungariei, ETO Gyor. Returul, Viborg – Oltchim, este programat sâmbătă, 18 aprilie, în Danemarca. Pentru a se relaxa înaintea meciului cu danezele, chimistele au stat timp de trei zile într-un cantonament la Moeciu, după care au intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru acest dificil examen.     

50 de lei, biletul

În vederea partidei de duminică, conducerea clubului Oltchim a remis un comunicat în care se arată: „Biletele de intrare pentru jocul cu Viborg din 12.04.2009 de la ora 18,30, vor fi puse în vânzare joi, 9 Aprilie 2009, ora 10,00 la Sala Sporturilor "Traian". Costul unui bilet este de 50 lei. (în preţul biletului intră şi un poster format 60 x 40 cm cu actuala echipa).

Vă informăm că de la aceeaşi dată aveţi posibilitatea să va achiziţionaţi, tot de la sala sporturilor, eşarfe cu însemnele clubului la preţul de 20 lei/buc. PENTRU MASS MEDIA: Datorită solicitărilor prea mari de acreditări sosite la adresa clubului şi pentru faptul că din experienţa anterioară am constatat că nu toţi jurnaliştii acreditaţi sunt implicaţi în sport, CS Oltchim a decis acreditarea a maxim doi jurnalişti de publicaţie / televiziune. Ultimele acreditări acceptate de club vor fi cele trimise până joi, 9.04.2009”.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe