Consilierii locali din Dăeşti îşi fac bagajele, urmează primarul

duminică, 5 aprilie 2009

Incompetenţă crasă a primarului Ion Dobre

Consilierii locali din Dăeşti îşi fac bagajele,
urmează primarul


• Consiliul Local din Dăeşti se dizolvă. Consilierii locali şi primarul din localitate, Ion Dobre (de 20 de ani în funcţie), au o scuză de-a dreptul penibilă, dar revoltătoare în acelaşi timp: nu cunoşteau legea

După consiliile locale din localităţile Goleşti şi Fârtăţeşti şi consiliul local din Daesti va fi dizolvat. În Dăeşti, consilierii locali nu s-au mai întrunit în şedinţă din data de 8 ianuarie 2009, adică de doua luni consecutiv. Deja instanta de contencios administrativ a fost sesizată şi urmează să se pronunţe cu privire la această situaţie.

Consilierii locali şi primarul din localitate, Ion Dobre, au o scuză de-a dreptul penibilă, dar revoltătoare în acelaşi timp: nu cunoşteau legea. Cei 11 consilieri ar fi trebuit să se întâlnească vineri, 3 aprilie, în şedinţă ordinară pentru a aproba bugetul pe 2009. Şedinţa nu s-a mai ţinut. Consilierii au hotărât că e bine să aştepte ca instanţa să se pronunţe. Aleşii locali din Daesti, atât cei de la PSD, cât şi cei de la PNL, PD-L şi PAS consideră că principalul vinovat de acestă situaţie este primarul Dobre.

Daca instanta dizolva consiliul local din Daesti, cetatenii trebuie sa se prezinte din nou la vot. Primarul în funcţie de aproape 20 de ani a făcut o afirmaţia „a la Gâgă“: „Nu e vorba de rea intenţie, ci de faptul că pur şi simplu nu am cunoscut prevederile articolului din Legea 215 care reglementează activitatea consiliului local. Am avut un lapsus.

Erau atribuţiile secretarului, care trebuia să ne informeze în legătură cu această sitruaţie“ aşa a încercat să arunce  pisica Ion Dobre. Referitor la această situaţie, consilierul local, liberalul George Popolan, ne-a declarat: „Cetăţenii localităţii vor fi cei care vor avea de suferit datorită incompetenţei actualei conduceri a Primăriei Dăeşti. Banii necesari organizării unor noi alegeri puteau fi folosiţi pentru realizarea unor lucrări de infrastructură în comuna noastră“.

  Secretarul din Dăeşti va ajunge în faţa comisiei de disciplină a Prefecturii. După cum se ştie, situaţia din Dăesti nu este singulara, consiliile locale din Goleşti şi Fârtăţeşti, urmând a fi dizolvate de instanţa de contencios administrativ. De asemenea, având în vedere că primarii şi secretarii celor trei localităţi nu au transmis Instituţiei Prefectului – Judeţul Vâlcea nicio informare detaliată cu privire la cauzele neîntrunirii consiliilor locale timp de 2 luni consecutiv, la sediile celor trei autorităţi locale se vor efectua verificări de către juriştii instituţiei.

Stabilirea datei pentru organizarea alegerii noilor consilii locale se face de Guvern, la propunerea prefectului. Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârilor judecatoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliilor locale. Direcţia Juridică din cadrul Prefecturii Vâlcea va demara verificări pe această temă la toate consiliile locale din judeţ.

• Cadrul legal privind dizolvarea consiliilor locale din localităţile Dăeşti, Goleşti şi Fârtăţeşti: Dizolvarea consiliului local este reglementată în secţiunea a 4-a din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată.

Consiliul local se dizolvă în două situaţii: de drept; prin referendum local;

Consiliul local se dizolvă de drept: în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutiv; în cazul în care nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare consecutive nicio hotărâre; în situaţia în care numărul consilierilor locali se reduce sub jumătate plus unu şi nu se poate completa prin supleanţi.

În cazul consiliilor locale din localităţile Dăeşti, Goleşti şi Fârtăţeşti, se aplică dizolvarea de drept potrivit art.55 alin.1 lit.a din Legea nr.215/2001, republicată, adică pentru neîntrunirea consiliilor locale timp de 2 luni consecutiv.

Primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale sau orice altă persoană interesată sesizează instanţa de contencios administrativ cu privire la cazurile de dizolvare de drept prevăzute de lege.

Instanţa analizează situaţia de fapt şi se pronunţă cu privire la dizolvarea consiliului local. Hotărârea instanţei este definitivă şi se comunică prefectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe