Peste 72 ha din Dealul Capela, foarte aproape de a trece la primărie

duminică, 1 martie 2009

Peste 72 ha din Dealul Capela, foarte aproape de a trece la primărie

• primarul Mircia Gutău va solicita avizul Direcţiei Silvice Vâlcea, pentru a întocmi documentaţia pentru promovarea proiectului de hotărâre de guvern

Pentru a doua oară în doar un an, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea încearcă să treacă la Primărie o pădurea de pe Dealul Capela. Numai că acum au crescut şi „pretenţiile” Primăriei Râmnicului: nu mai vrea 60 de hectare, ci vrea peste 72 ha din terenul respectiv.

În acest sens, săptămâna trecută, consilierii locali au aprobat printre altele, propunerea de trecere a terenului forestier în suprafaţă de 72,7 ha, din domeniul public al statului şi administrarea Romsilva - Direcţia Silvică Vâlcea, în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi administrarea Consiliului Local pentru a primi destinaţia de zonă verde - parc de odihnă şi agrement.

În acest sens, a fost împuternicit primarul Mircia Gutău ca, prin aparatul de specialitate, să solicite avizul Regiei Naţionale a Pădurilor ROMSILVA - Direcţia Silvică Vâlcea şi să întocmească documentaţia pentru promovarea proiectului de hotărâre de guvern.

Prin Hotărârea nr. 70/27.03.2008, Consiliul Local al municipiului a aprobat iniţierea procedurilor legale de trecere a unui teren în suprafaţă de cea 60 ha, situat în Râmnicu Vâlcea - Dealul Capela, din domeniul public al statului şi administrarea Romsilva prin Direcţia Silvică, în domeniul public ai municipiului şi administrarea Consiliului Local, pentru a primi destinaţia de zonă verde - parc de odihnă şi agrement. „Oportunitatea realizării acestui proiect, a rezultat din necesitatea creării şi amenajării unor spaţii de civilizaţie urbană, care să ofere condiţii de recreere şi agrement pentru locuitorii acestui oraş a cărui dezvoltare dinamică agresează dîn ce în ce mai mult mediul înconjurător.

Amenajarea unui parc în această zonă, pe o suprafaţă împădurită relativ întinsă, de 72,7 ha, identificată în teren conform amenajamentelor silvice materializate în hărţile cadastrale, improprie exploatării forestiere sau altor utilizări, va creşte prestigiul oraşului, nota de civilizaţie specifică unui oraş european, având în vedere că în prezent, în zona de referinţă a peisajului vâlcean - Dealul Capela, pentru recreere şi agrement, aceste activităţi se desfăşoară în prezent într-un cadru neamenajat, total inadecvat unor asemenea activităţi.

În prezent, această suprafaţă este în proprietatea publică a statului şi administrarea ROMSILVA - Direcţia Silvică Vâlcea, Ocolul Silvic Râmnicu Vâlcea, iar pentru materializarea de către autoritatea administraţiei publice locale, a proiectului de amenajare a zonei respective ca parc de odihnă şi agrement, se impune preluarea terenului forestier în suprafaţă de 72,7 ha, în domeniul public al municipiului şi administrarea Consiliului Local.

Conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, trecerea unor bunuri din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului”, se spune în raportul întocmit de viceprimarul Eusebiu Veţeleanu. (P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe