Cîlea şi Frâncu nu sunt de acord cu împrumutul FMI

duminică, 15 martie 2009

S-au pus de acord!

Cîlea şi Frâncu nu sunt de acord cu împrumutul FMI

Liderul PSD Vâlcea, Ion Cîlea şi cel al PNL, Emilian Frâncu au reuşit să se pună de acord cel puţin cu privire la un aspect important pentru viitorul României: nici unul dintre ei nu este de acord cu împrumutul de la FMI. Ion Cîlea afirmă cu tărie că, până în prezent, condiţiile acestui împrumut nu sunt atât de transparente precum ar trebui şi crede că este nevoie să se apeleze la o asemenea variantă doar în caz extrem. „După acţiunile de tatonare a instituţiilor europene pe care le-a întreprins la Bruxelles o delegaţie română, cu aceeaşi discreţie suspectă se desfăşoară, începând de săptămâna trecută, şi vizita la Bucureşti a unor reprezentanţi ai F.M.I., interesaţi să acorde României un împrumut care să fie talonat îndeaproape de o supraveghere atentă şi riguroasă. Românul de rând, însă, a devenit tot mai bănuitor cu privire la secretomania sub plapuma căreia se desfăşoară discuţiile.

În aer pluteşte ideea obsesivă că Fondul Monetar Internaţional şi alte instituţii financiare din afara ţării evită să ţină cont de circumstanţele actuale extraordinare, dar mai cu seamă de declinul economic mondial şi pregăteşte un set de condiţii greu suportabile pentru românul de rând. Cel puţin până la ora actuală, în afară de cabinetul primului ministru, al ministrului finanţelor publice şi, eventual, al Guvernatorului B.N.R., în altă parte nu prea se fac auzite informaţiile despre cuantumul împrumutului şi condiţiile impuse de către furnizorii de credite externe.” – afirmă Ion Cîlea. Acesta este îngrijorat de povara condiţiilor şi direcţia spre care se va îndrepta cheltuirea acestor bani.

„Astăzi, România are nevoie de asistenţă financiară externă şi, din această cauză, PSD nu se opune unui acord cu F.M.I, dar oponenţa devine tranşantă la condiţiile draconice care ar putea să ducă la împovărarea categoriilor sociale vulnerabile, iar pretenţiile F.M.I. nu vor fi deloc uşoare, atâta timp cât nu avem un program anti-criză care să stăvilească „planul standardizat” al finanţatorului. Din aceste motive, credem că negocierea unui împrumut de la F.M.I. trebuie să aibă în vedere, în primul rând, nevoile sociale ale românilor în contextul crizei economice şi prevenirea unor suferinţe generalizate de genul concedierilor în masă, creşterii taxelor şi impozitelor, reducerii pensiilor şi salariilor.

Nu putem fi de acord cu strangularea economiei româneşti şi a veniturilor populaţiei pentru simplul motiv că soluţiile sus-amintite nu vor fi acceptate, mai ales în timp de criză.” – mai afirmă Ion Cîlea. PSD se opune ideii ca acordul cu FMI să pericliteze obiectivele programului de guvernare în sectorul politicii sociale, respectiv creşterea salarială, fie ea şi modică, păstrarea locurilor de muncă, protejarea categoriilor defavorizate, menţinerea în dimensiunile actuale a taxelor şi impozitelor, inclusiv a TVA. „În măsura în care aceste nevoi de protejare socială nu vor face obiectul negocierilor, împrumutul extern se va putea realiza ca un rău necesar în condiţiile crizei economice de care nu scapă nici ţara noastră.”, mai spune Cîlea.

La rândul său, şeful liberalilor nu este nici el de acord cu împrumutul pe care Guvernul Boc vrea să-l acceseze de la FMI. „Dacă luăm zece miliarde de euro de la FMI pentru a scăpa de datorii este un lucru foarte grav. Nu asta este soluţia, iar preşedintele a spus singur că vorbele lor sunt şi au fost cu iz politic şi nu pentru interesul cetăţeanului.”, crede Frâncu. „Am cerut situaţia cheltuielilor făcute de Boc dar, până în acest moment, nu am primit nici o listă şi nici nu cred că vom primi. Lucrurile sunt foarte grave şi trebuie găsite soluţii.", a completat Bogdan Pistol, vicepreşedinte PNL Vâlcea.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe