Sparle si soparle

duminică, 22 februarie 2009

Sparle si soparle

•  Un parlamentar a renunţat recent să mai stea cazat în Capitală la hotel şi a preferat să închirieze un apartament.

•   Unul dintre cei mai controversaţi politicieni vâlceni din categoria „ Dinozauri” este din ce în ce mai des văzut în compania unor femei cărora le place să tragă la măsea. Sexagenarul imoral are acum şi amantă dar şi mult tupeu. Pentru că bârfeşte fără pic de ruşine pe cei care l-au ajutat şi încearcă chiar să comande atacuri împotriva lor. Prin fiţuici hibride bineînţeles!

•   Gigi e tare. Tare ca fularul. Se amestecă exact în probleme în care nu ştie nimic şi intervine pentru schimbarea unor directori cu mai mulţi ani de studiu decât are Gigi în cartea de identitate. Cu faţa lui de chelner crede că poate propulsa noi directori în Învăţământ. Mare hahaleră!

•    Un parlamentar PSD a copiat cu sârguinţă toate dorinţele primarilor PSD din Vâlcea prezentate preşedintelui Consiliului Judeţan Ion Câlea. Şi le-a prezentat în Parlament ca fiind propriile sale amendamente la Legea Bugetului.

•   O altă pramatie, ajunsă viceprimar de comună prin manevrarea listelor de la locale şi promovarea în consiliu local a rudelor sale, face deservicii mari partidului liberal. PNL va pierde la localele viitoare primăria acestei comune din cauza comportamentului dictatorial al viceprimarului infatuat care îşi bate joc de oamenii din comună obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii pentru a primi ajutor social!

• Unuia care-şi spune ziarist şi se isterizează public, în direct, speriindu-ne copiii la un post de televiziune local cică i s-ar fi spart maşina. Din autoturism i-au dispărut actele, iar obiectele de valoare au scăpat de mâna iute a hoţului impertinent. Jurnalistul „Care este“ avea în torpedoul maşinii şi un...pistol, cu care (chipurile!) se apăra de mafioţii, care i-au pus gând rău datorită emisiunilor sale „incendiare“. Paranoia e în floare! Mare ţi-e grădina, Doamne!

• Unuia care-si spune ziarist si se isterizeazã public, în direct, speriindu-ne copiii la un post de televiziune local, cicã i s-ar fi spart masina. Din autoturism i-au dispãrut actele, iar obiectele de valoare au scãpat de mâna iute a hotului impertinent. Jurnalistul „Care este“ avea în torpedoul masinii si un...pistol, cu care (chipurile!) se apãra de mafiotii, care i-au pus gând rãu, datoritã emisiunilor sale „incendiare“. Paranoia e în floare! Mare ti-e grãdina, Doamne!
• Gigi Matei îsi pierde susþinerea în sânul Organizaþiei Municipale a PSD - Râmnicu-Vâlcea.  Pe zi ce trece se adânceste prãpastia dintre Gigi si membrii structurii politice, cãreia îi este presedinte...de formã.
• Mihai Persu a bãtut cu pumnul în masa lui Ion Cîlea ca sã i se dea functia de director la CEC Vâlcea. Omul a sustinut cã el are experienþã bancarã, având în vedere cã de-a lungul timpului a contractat mai multe credite. Şi cã îl va ajuta si sotia, care lucreazã la banca de vizavi de Complexul Cozia.
• Cumnatul lui Dumitru Becsenescu are afaceri din ce în ce mai prospere. Din ce în ce mai dubioase. Acesta i-a întepat recent pe niste parteneri, care iartã, dar nu uitã.
• Costi Rãdulescu si-a dat seama cã postul de director la CAS este o cãciulã prea mare pentru el si a renuntat în favoarea unei persoane mai competente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe