Nesimţitul

duminică, 25 ianuarie 2009

Nesimţitul

Datorită votului pe listă a ajuns consilier municipal. Mai multe mandate. Datorită unor jocuri de culise a ajuns preşedintele organizaţiei municipale a PSD. A pierdut lamentabil alegerile locale pentru funcţia de primar de anul trecut. Nu s-a remarcat nici pe plan administrativ nici pe plan politic prin vreo iniţiativă interesantă. Nu s-a implicat în alegerile parlamentare din noiembrie neajundu-şi colegii de partid care au candidat în colegiile din Râmnicu Vâlea. Vrea în schimb să fie promovat pe o funcţie de director.

Nu contează unde numai şef să fie. A vrut să fie prefect, subprefect, director la Ape, la RAJDP, la RAPPS....oriunde. Se foloseşte de câţiva amici din presă pentru a pune presiune pe Ion Câlea. Vrea să fie şef cu orice preţ. Presa din Vâlcea l-a surprins de multe ori încălcând regulile de circulaţie. A fost inamic înverşunat al PARCOMAT tocmai pentru că vrea să parcheze oriunde şi oricand.

Jeepul său staţionează cu dispreţ de cele mai multe ori pe trotuarele oraşului în apropierea semnelor de circulaţie care interzic staţionarea sau parcarea. Nu îl interesează, e consilier municipal. Poliţia comunitară nu îl poate amenda şi nici cei de la ADP să îi blocheze roţile autoturismului. Daca va fi director undeva va putea să încalce şi mai multe legi. Este  personajul tipic al parvenitului mediu de tranziţie. Chiar şi numele pe care e strigat i se potriveşte. Gigi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe