Chimistele au învins campioana Norvegiei, Larvik

miercuri, 14 ianuarie 2009

În penultima rundă a Grupei C în Liga Campionilor, la handbal feminin, 

Chimistele au învins campioana Norvegiei, Larvik

- indiferent de rezultatul ultimului meci al grupei, cu Podravka, vâlcencele s-au calificat în faza următoare a competiţiei

Gruparea lui Ivita Rimanic a făcut un meci de excepţie în Norvegia, în faţa grupării care are în componenţă numai puţin de cinci campioane olimpice şi europene. Disputa cu Larvik a avut două reprize distincte. Prima, dominată de gazde, vâlcencelor neieşindu-le mai nimic din joc, cea de-a doua, dominată tactic de chimiste, care au ştiut când să apese pe acceleraţie şi să se desprindă în câştigătoare. Disputa din Norvegia a mai arătat, încă o dată, dacă mai era nevoie, superclasa „veteranelor”  Steluţa Luca şi Luminiţa Dinu.

Astfel, după ce gazdele conduceau la pauză cu 15-13, chimistele au învins la final cu 27-25, asigurându-şi astfel prezenţa în faza următoare a Ligii Campionilor, indiferent de rezultatul ultimei partide din grupă, meci ce va avea loc duminică, în Polivalentă, cu Podravka Koprivnica. De remarcat faptul că din această grupă merg mai departe Oltchim şi Podravka. În cazul în care Larvik va învinge pe Lada, iar croatele pierd la Vâlcea, Podravka şi Larvik au acelaşi număr de puncte, dar croatele au avantajul că le-au învins pe norvegience la o diferenţă mai mare de goluri.  

Lada şi Larvik, aut din Europa

În penultima rundă a Grupei C s-au înregistrat rezultatele: Lada – Podravka 28-34; Larvik – Oltchim 25-27. Clasament: 1. Oltchim 8p; 2. Podravka 6p; 3. Larvik 4p; 4. Lada 2p. Ultima etapă: 18 ianuarie: Lada – Larvik şi Oltchim – Podravka.

Zvezda, Lada şi Larvik, aut din Liga Campionilor

Chiar dacă mai e o etapă până la finalul primei părţi a grupelor, în câteva cazuri se cunosc deja grupările calificate. Astfel, cea mai mare surpriză poate fi considerată eliminarea din competiţie a deţinătoarei trofeului, Zvezda Zvenigorod. Din această grupă vor merge mai departe Ikast (mai vechea cunoştinţă a Braşovului) şi ETO Gyor.

În Grupa C, chimistele vor merge mai departe alături de adversarele lor din meciul de duminică, Podravka, iar din Grupa D, Viborg şi Krim merg pas la pas, Metz şi FC Nurnberg dovedindu-se a fi, până la urmă, doar două echipe partenere de antrenament  pentru ocupantele primelor două locuri.  

Grupa A: Zvezda Zvenigorod – Ikast Brande 28-28; ETO Gyor – Kometal Skoplje 35-20. Clasament: 1. ETO Gyor 8p; 2. Ikast 7p; 3. Zvezda Zvenigorod 3p; 4. Kometal Skoplje 2p. Ultima etapă: 17 ianuarie: Zvezda Zvenigorod – ETO Gyor; 18 ianuarie: Kometal Skoplje – Ikast Brande.

Grupa B: Hypo Viena – FC Kopenhaga 28-18; Elda Prestigio – Buducnost Podgorica 20-26. Clasament: 1. Hypo Viena 8p; 2. Buducnost 7p; 3. FC Kopenhaga 5p; 4. Elda Prestigio 0p. Ultima etapă: 16 ianuarie: Hypo Viena – Elda Prestigio; 17 ianuarie: Buducnost Podgorica – FC Kopenhaga

Grupa C: Lada – Podravka 28-34; Larvik – Oltchim 25-27. Clasament: 1. Oltchim 8p; 2. Podravka 6p; 3. Larvik 4p; 4. Lada 2p. Ultima etapă: 18 ianuarie: Lada – Larvik şi Oltchim – Podravka.
 

Grupa D: Viborg – Metz 35-27; Krim Ljubljana – FC Nurnberg 33-25. Clasament: 1. Viborg 8p; 2. Krim 8p; 3. Metz 4p; 4. FC Nurnberg 0p.Ultima etapă: 16 ianuarie:  FC Nurnberg – Metz; 17 ianuarie: Viborg – Krim Ljubljana.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe