Trei hackeri eliberaţi din arest

duminică, 2 noiembrie 2008

Trei hackeri eliberaţi din arest

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au decis săptămâna trecută punerea în libertate a trei dintre cele 17 persoane arestate preventiv sub acuzaţia că au pătruns ilegal în sisteme informatice şi au organizat licitaţii fictive pe internet, înşelând sute de cetăţeni străini. Purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Piteşti, Paul Andrada Cotovanu a precizat că, în cazul celor trei a fost admis recursul avocaţilor şi a fost înlocuită măsură arestării preventive cu măsură obligării de a nu a părăsi localitatea de domiciliu, dar şi la plata unor cheltuieli judiciare către stat.

Instanţa a admis astfel recursul înaintat de Sorin Marian Rotaru, Ion Gabriel Bolborea şi Constantin Cosmin Diaconu împotriva măsurii de arestare preventivă, cei trei urmând să fie cercetaţi în stare de libertate. În cadrul operaţiunii „Univers 2” rămân astfel numai 14 persoane arestate preventiv.

Magistraţii Tribunalului Vâlcea au emis la 24 octombrie mandate de arestare preventivă pe numele a 17 persoane dintre cele 80 acuzate că au pătruns ilegal în sisteme informatice şi au organizat licitaţii fictive pe internet, înşelând sute de cetăţeni străini, încasând astfel peste două milioane de euro, cu care şi-au cumpărat apartamente şi autoturisme de lux. Cele două grupări infracţionale s-au constituit în cursul anului 2007, sub coordonarea lui Gheorghe Marius Ivan şi Ion Andrei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe