Samoil Vâlcu şi-a inaugurat sediul de campanie în Ostroveni

duminică, 26 octombrie 2008

Samoil Vâlcu şi-a inaugurat sediul de campanie în Ostroveni

• Primarul Mircia Gutău îl sprijină sută la sută!

Joi, 23 octombrie , la ora 13.00, Samoil Vâlcu, candidatul PD-L pentru Camera Deputaţilor în Colegiul Râmnicu Vâlcea Sud, a inaugurat sediul de campanie din Cartierul Ostroveni, strada Marin Sorescu, Bloc A38/3, Scara B, parter (fosta Casierie Electrica, lângă Clubul Pensionarilor). La acest eveniment au participat: primarul Mircia Gutău, precum şi candidaţi PD-L pentru alegerile parlamentare: Sorin Zamfirescu şi Gabriela Ene, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Romulus Bulacu, Dumitru Stancu, Constantin Muşat şi deputatul Petre Ungureanu.

Tăierea panglicii a consemnat inaugurarea sediului din cartierul Ostroveni. Cuvântul de deschidere i-a aparţinut consilierului judeţean Samoil Vâlcu, care le-a mulţumit celor prezenţi pentru că au acceptat invitaţia şi a declarat că va face tot ce-i stă în putinţă pentru a-i reprezenta cu cinste în Parlament şi că se va implica activ în rezolvarea tuturor problemelor care vor fi ridicate de locuitorii din partea de sud a Râmnicului.

În discursul său, primarul Mircia Gutău a fost foarte încrezător că Samoil Vâlcu va câştiga la alegerile parlamentare în faţa contracandidaţilor săi de la celelalte partide pentru că: „Are experienţă în administraţie, fiind foarte pregătit, este un om pe care mă bazez şi care merită să facă parte din Camera Deputaţilor în Colegiul de Sud din municipiu.” Colegiul cuprinde jumătatea din sud a oraşului precum şi localităţile Băile Govora, Mihăeşti şi Ocnele Mari. Candidatul PDL se bucură de o mare popularitate şi în aceste localităţi unde democrat liberalii au organizaţii bune şi unde în calitate de consilier judeţean cu mai multe mandate domnul Vâlcu şi-a  adus contribuţia de multe ori în sprijinirea administraţiei locale şi a comunităţilor.

Deoarece însă cea mai mare concentraţie de populaţie din colegiu se află în cartiertul Ostroveni a fost stabilit aici sediul de campanie. „Ziarul de Vâlcea” care îl sprijină pe Samoil Vâlcu în această campanie va insista pe lângă deputatul Samoil Vâlcu să îşi deschidă în acest cartier biroul parlamentar deoarece populaţia din celelalte trei localităţi poate ajunge uşor cu mijloace de transport în comun în Ostroveni iar populaţia din cel mai mare cartier al municipiului are dreptul să aibă un deputat care să activeze săptămânal în această zonă.

(T.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe