Preţul apelor geotermale de la Călimăneşti, majorat fără motiv

miercuri, 15 octombrie 2008

Preţul apelor geotermale de la Călimăneşti, majorat fără motiv

• Localnicii staţiunii nu pot beneficia de apa caldă din subsolul localităţii

Localnicii din staţiunea Călimăneşti – Căciulata au ajuns să plătească apa caldă aproape la acelaşi nivel cu cei din Râmnicu Vâlcea. Apa de la Călimăneşti este geotermală, fiind extrasă din pământ la temperatura de aproximativ 90 de grade Celsius, astfel că, spre deosebire de Vâlcea, aceasta trebuie răcită înainte de a ajunge la robinetele oamenilor.

Deşi nu are decât foarte puţini angajaţi, care întreţin sondele de extracţie a apei, reprezentanţii societăţii Foradex, cea care extrage resursa din subsolul staţiunii cer în fiecare an, nejustificat, majorarea preţului apei livrate către populaţie. Acest lucru a determinat conducerea Primăriei să facă demersuri pentru preluarea administrării apelor.

Scumpire nejustificată

Reprezentanţii firmei Foradex au solicitat în acest an scumpirea gigacaloriei de la Călimăneşti cu 20%, dar administraţia locală a aprobat numai o majorare cu 6%. „Solicitările lor sunt oricum nejustificate, pentru că nu au cheltuieli pentru a extrage apa geotermală, care este resursa noastră. Ei au doar câţiva angajaţi care întreţin instalaţia. Vrem să facem demersuri pentru a prelua aceste ape în administrarea localităţii, pentru că aşa este normal. Localnicii din Călimăneşti au dreptul să aibă cea mai ieftină încălzire din toată ţara, datorită acestei resurse.” – spune primarul localităţii, Ilie Amuzan.

Bătaia pe izvoare

Viceprimarul Vasile Scârlea dă vină pe Parlament pentru faptul că Foradex a câştigat toate drepturile asupra exploatării izvoarelor geotermale, deşi agentul economic nu are nimic de-a face cu staţiunea vâlceană. Autorităţile vâlcene vor ca izvoarele geotermale, folosite şi ca agent termic, să revină în administraţia Consiliului Local.

În prezent, apa geotermală, una dintre bogăţiile naturale ale staţiunii vâlcene Călimăneşti a devenit vitală pentru mai mult de jumătate din populaţie. Apa caldă este folosită ca agent termic pentru încălzirea a peste 50 la sută din locuinţele şi hotelurile din staţiune. În urmă cu câţiva ani a existat un contract de concesiune, aprobat de autorităţile de la Bucureşti, prin care firma SC Foradex SRL beneficia de drepturile exclusive asupra izvoarelor geotermale de pe teritoriul Călimăneştiului.

Firma a cumpărat apoi dreptul de folosinţă asupra izvoarelor geotermale care, potrivit viceprimarului din Călimăneşti, sunt rezerve naturale private, devenind astfel unicul administrator al acestora. Apa este extrasă de SC Foradex SRL din izvoarele geotermale care se găsesc din abundenţă pe teritoriul oraşului Călimăneşti, este preluată de CET Govora şi apoi este dirijată către consumatori.

Autorităţile locale sunt însă nemulţumite de faptul că administratorul acestor izvoare este un agent economic care dispune de toate drepturile asupra acestora şi care solicită scumpiri ori de câte ori simte nevoia. În acest moment, preţul gigacaloriei este de 156 de lei, mult mai ieftin decât în cazul localităţilor care se încălzesc cu ajutorul gazului sau al păcurii. Cu toate acestea, autorităţile spun că preţul ar scădea şi mai mult, chiar cu 30 la sută în cazul în care şi-ar recâştiga dreptul de a-şi administra personal agentul termic, provenit practic din propriile rezerve naturale.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe