|luni, noiembrie 30, 2020
  • Follow Us!

SIF Oltenia cumpără acţiuni OLTCHIM pe uşa din dos 

• Prin intermediul unei firme de… haine şi îmbrăcăminte,

SIF Oltenia cumpără acţiuni OLTCHIM pe uşa din dos

• în spatele firmei intermediare MERCUR stă chiar SIF Oltenia (care deţine deja direct peste 7% din acţiunile OLTCHIM), asta pentru că preşedintele Consiliului de Administraţie de la MERCUR este chiar Vasile Şalapa, fostul boss de la SIF Oltenia şi bun prieten cu Dinel Staicu, actualul preşedinte al SIF Oltenia • în 2007, fostul preşedinte al SIF Oltenia, Vasile Şalapa, a fost instalat în funcţia de director general al MERCUR, societate la care acţionar majoritar este chiar… SIF Oltenia

Pentru a fi ferită de ochii lumii, şi pentru a intra mai uşor în acţionariatul întreprinderii OLTCHIM, conducerea SIF Oltenia s-a gândit să cumpere acţiuni la combinatul chimic nu direct, ci prin intermediul unui „vehicul” sau a unei firme care… să nu bată la ochi. În acest punct s-a ajuns, întrucât o societate absolut anonimă – MERCUR Craiova – a cumpărat marţi, 17 septembrie, circa 300.000 de acţiuni la OLTCHIM, în valoare totală de 4,5 miliarde lei vechi.

Nu este greu de descoperit că în spatele firmei MERCUR stă chiar SIF Oltenia (care deţine deja direct peste 7% din acţiunile OLTCHIM). Asta pentru că preşedintele Consiliului de Administraţie de la MERCUR este chiar Vasile Şalapa, fostul boss de la SIF Oltenia şi bun prieten cu Dinel Staicu, actualul preşedinte al SIF Oltenia. Suspiciunile sunt şi mai mari în această „afacere” după ce descoperi că firma MERCUR are ca obiect de activitate comerţul cu haine şi încălţăminte realizat printr-un magazin universal moştenit de pe vremea comunismului, neavând nici cea mai mică legătură cu activităţile OLTCHIM.

În anul 2006, Vasile Şalapa a fost eliberat din funcţia de preşedinte al CA şi din cea de director general. Adjunctul Tudor Ciurezu a devenit mâna dreaptă a lui Staicu, fiind şi şeful comitetului de direcţie al SIF Oltenia. Staicu a fost secondat, în funcţiile pe care le ocupa, de Tudor Ciurezu, care şi-a păstrat astfel posturile de conducere deţinute (vicepreşedinte CA şi director general adjunct) şi a scăpat neatins din tot acest scandal. În prezent, Consiliul de Administraţie al SIF Oltenia este format din Dinel Staicu (preşedinte), Tudor Ciurezu (vicepreşedinte), Florian Teodor Buzatu, Margareta Racoviţa, Gheorghe Blidaru, Vasile Şalapa şi Mihai Lupoae.

Aţi ghicit: Gheorghe Blidaru şi Vasile Şalapa fac parte din Consiliul de Administraţie al MERCUR Craiova. În 2007, fostul preşedinte al SIF Oltenia, Vasile Şalapa, a fost instalat în funcţia de director general al MERCUR, societate la care acţionar majoritar este SIF Oltenia. Episodul plecării lui Şalapa din funcţia de preşedinte al SIF Oltenia a generat un imens scandal în rândul acţionarilor societăţii. Acuzat că nu ar face faţă unor eventuale presiuni pentru vânzarea pachetului de 6% deţinut de SIF Oltenia la BCR, Vasile Şalapa a rezistat presiunilor pentru schimbarea sa făcute de omul de afaceri Cătălin Chelu.

El a fost detronat însă de consiliul de administraţie al societăţii, care l-a desemnat şef pe controversatul Dinel Staicu, aproape în acelaşi timp în care Şalapa şi-a anunţat demisia. Dinel a fost ulterior trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul fraudării BIR, aşa că CNVM a decis să supună votului acţionarilor oportunitatea menţinerii sale în funcţie. Fostul preşedinte Şalapa a spus că nu îl tentează să mai candideze la şefia SIF Oltenia chiar dacă acţionarii hotărau debarcarea lui Staicu.

„Hegemonia” SIF Oltenia în judeţul Vâlcea

SIF Oltenia a întocmit zilele trecute o situaţie detaliată privind deţinerile de acţiuni la societăţile comerciale din toată ţara, la data de 30 iunie 2008. La nivelul judeţului Vâlcea, SIF Oltenia a moştenit de la fostul Fond al Proprietăţii Private (FPP) acţiuni la zece societăţi comerciale pe acţiuni, iar în decursul timpului a cumpărat pachete de acţiuni sau de părţi sociale la patru societăţi comerciale. Între timp, şi-a vândut toate acţiunile pe care le moştenise de la FPP, la patru societăţi comerciale (printre care şi Uzinele Sodice Govora), rămânând astăzi cu pachete de acţiuni la şase societăţi din Vâlcea: SC Comcereal SA Vâlcea (13,2%), SC Finca SA Drăgăşani (46,6%), SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea (6,9%), SC Remat SA Vâlcea (9,6%), SC Socom SA Râmnicu Vâlcea (6,8%), şi SC Univers SA Vâlcea (73,7%).

Dintre societăţile la care SIF Oltenia a cumpărat acţiuni sau părţi sociale, unele dintre ele sunt desfiinţate, altele în faliment sau se zbat astăzi să supravieţuiască: SC Comat SA Vâlcea (10%), SC Evenimentul SA Râmnicu Vâlcea (30,4%), SC Gemina Tour SA Vâlcea (96,6%), SC Vinalcool SA Vâlcea (13%). După cum relatam recent, reprezentanţii SIF Oltenia (unul dintre acţionarii minoritari la OLTCHIM Rm. Vâlcea) contestă decizia managerilor de la combinatul chimic de a crea o societate paralelă pe care să o implice în activitatea combinatului.

Relaţiile dintre acţionarii majoritari şi cei minoritari ai societăţii OLTCHIM sunt pe cale de a deveni şi mai proaste decât erau până acum, ca urmare a evoluţiilor recente. În urmă cu două luni, a fost înfiinţată OLTCHIM MBO, o societate constituită de administratorii societăţii. Însă, unii acţionari minoritari contestă decizia conducerii executive a OLTCHIM, întrucât, spun ei, s-a luat fără acordul acţionarilor OLTCHIM. SIF Oltenia invocă legislaţia societăţilor comerciale, care prevede că participarea unui administrator ca acţionar într-o altă societate cu acelaşi obiect de activitate sau cu obiect similar de activitate trebuie aprobată de adunarea generală a acţionarilor.

Leave a Response