SCAND Drăgăşani, fosta societate condusă de deputatul Bleotu, trasă pe linie moartă

miercuri, 3 septembrie 2008

SCAND Drăgăşani, fosta societate condusă de deputatul Bleotu, trasă pe linie moartă

 Acţionarii de la firma SCAND Drăgăşani au aprobat recent propunerea administratorului unic de... suspendare a activităţii societăţii timp de trei ani. În şedinţa AGA de la SCAND s-a hotărât suspendarea activităţii firmei până la data de 10 iunie 2011, decizia acţionarilor întemeindu-se pe prevederile Legii 31/1990, şi normele metodologice privind modul de ţinere a Registrului Comerţului, efectuarea înregistrărilor ţinute de Camera de Comerţ şi Industrie, şi Ministerului Justiţiei.

Înainte de anul 2000, pachetul majoritar de acţiuni la SCAND a fost achiziţionat potrivit procedurii de privatizare în masă de salariaţi, iar Vasile Bleotu, directorul de la acea vreme, a fost ales preşedintele PAS şi mandatat să reprezinte interesele salariaţilor în Consiliul de Administraţie. În urmă cu şase ani, a vândut peste valoarea sa reală, un imobil al SCAND primăriei, care avea nevoie de sediu.

Societatea Scand SA, la care era Vasile Bleotu era acţionar majoritar şi pe care a administrat-o până în 2000 ca director, avea la 30 aprilie 2004, potrivit Ministerului Finanţelor, datorii la bugetul de stat în valoare de peste 100.000 lei şi la bugetul asigurărilor de sănătate de 70.000 lei, datorii pentru care la vremea aceea a primit înlesniri la plată. În 2006, societatea a realizat venituri totale de doar 47.000 lei şi a avut cheltuieli de 135.000 lei.

În cursul anului 2004, a fost încheiată şi oferta publică de cumpărare, având ca obiect acţiuni la SCAND Drăgăşani, în cadrul căreia ofertantul Mariana Larisa Doree (fostă salariată a societăţii) a achiziţionat circa 92.000 de acţiuni (36,13% din capitalul social) la preţul de 25.000 lei/acţiune. Ulterior, a mai cumpărat 80.000 de acţiuni ajunând astăzi să deţină peste 67% din capitalul social al SC Scand SA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe