Imoralul Nicolae Pătru pune mâna pe PC Vâlcea

duminică, 21 septembrie 2008

Cu ajutorul lui Ion Câlea

Imoralul Nicolae Pătru pune mâna pe PC Vâlcea

După ce a supt tot ce a putut din poziţia de lider judeţean al PRM, ocupând scaunul de senator două mandate, pe cel de consilier judeţean alte două şi unul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean,  iată că Nicolae Pătru migrează la Partidul Conservator, cu mai puţin de trei luni înainte de parlamentare. El părăseşte fără regrete barca PRM lâsând partidul la greu şi pune mâna pe funcţia de preşedinte al unei organizaţii pe care a bălăcărit-o în zeci de conferinţe de presă. Fostul preşedinte al PC, Dumitru Buşe, cel care a fost şi şeful lui Pătru la Consiliul Judeţean Vâlcea, se răsuceşte ân mormânt. 

Înteeaga organizaţie PC este în prag de revoltă. Conducerea centrală a partidului i-a dat firman lui Pătru şi l-a numit preşedinte interimar. Acesta deja a pus la cale invadarea orgfanizaţilor locale PC cu oameni de încredere ai lui duşi din PRM în aş afel încât la primele alegeri interne să poată câştiga funcţia de preşedinte prin vot.Anuntaţă printr-un comunicat de presă al conducerii centrale a PC, numirea lui Patru survine la trei luni dupa încetarea din viata a fostului preşedinte al conservatorilor vâlceni, Dumitru Buse, un adversar declarat al lui Nicolae Patru „Asta este, viaţa merge înainte. Ce-a fost a fost, despre morţi numai de bine, iar noi ne vedem în continuare de drum”, a declarat cu cinism Nicolae Pătru.

Ce nu a spus Pătru este că numirea s-a vine şi ca urmare a ajutorului primit de la Ion Cîlea, şeful PSD Vâlcea. Cum PSD este în alianţă electorală cu PC cei din PC de la Bucureşti l-au întrebat pe liderul judeţean iar acesta şi-a dat avizul. Conservatorii adevăraţi vor părăsi partidul iar alianţa va pierde oameni dar şi voturi importante. Nicolae Pătru va profita precis din nou aşa cum imoral a procedat o viaţă întreagă. (T.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe