Emilian Frâncu va fi ales Senator

miercuri, 10 septembrie 2008

În Colegiul Brezoi nu are rival!

Emilian Frâncu va fi ales Senator

Liderul liberalilor vâlceni este pe cale de a ajunge primul senator PNL de Vâlcea. Sistemul de vot uninominal îi avantajează peste tot în lume pe cei care s-au făcut remarcaţi prin activitatea lor politică şi profesională. Pe cei care au sprijinit comunităţi locale. Pe cei care au dovedit că ştiu şi pot să ajute administraţii locale, parohii, segmente sociale defavorizate, agenţi economici.

Emilian Frâncu va candida în noimebrie pentru a ajunge senator al populaţiei ce locuieşte în localităţile: Brezoi, Călimăneşti , Berislăveşti, Boişoara, Budeşti, Bujoreni, Câineni, Dăeşti, Dănicei, Galicea, Goleşti, Malaia, Milcoiu, Muereasca, Nicolae Bălcescu, Perişani, Racoviţa, Runcu, Sălătrucel, Stoileşti, Şirineasa, Titeşti, Voineasa,Băbeni, Horezu ,Bărbăteşti, Buneşti, Cernişoara, Costeşti, Frânceşti, Mateeşti, Măldăreşti, Oteşani, Păuşeşti, Pietrari, Slătioara, Stoeneşti, Stroeşti, Tomşani, Vaideeni.

Popularitatea sa este atât de mare în această zonă încât adversarii politici principali ai PNL nu au găsit candidaţi care să dorească să se confrunte electoral cu deputatul liberal. PDL a rămas fără candidat după ce cunoscutul Ion Crăciunescu a declinat oferta conducerii democrate de a candida în acest Colegiu. Până la urmă portocaliii vor pune un candidat de formă care să obţină cât de cât nişte voturi necesare senatorului Dorel Jurcan să fie ales în Râmnicu Vâlcea.

PSD a nominalizat un candidat fără şansă, menit şi el să îl ajute pe deputatul Aurel Vlădoiu să ajungă senator în sudul judeţului. Redacţia noastră a discutat cu majoritatea primarilor din cele 40 de localităţi. Aceştia ne-au spus că îl cunosc pe Emilian Frâncu, îi apreciază activitatea parlamentară şi au convingerea că va fi un senator bun care va ajuta fiecare localitate şi care se va implica în sprijinirea administraţiilor locale.

Primarii, viceprimarii şi consilierii locali din zonă îl vor sprijini pe preşedintele liberalilor vâlceni şi vor încerca să convingă populaţia să se prezinte la vot în număr cât mai mare. Într-o ediţie viitoare vom trece în revistă realizările parlamentarului liberal din acest mandat pe cale de a se încheia. Mandat în care a fost cel mai activ deputat din România după statistica care însumează prezenţa la vot, fidelitatea faţă de partidul pe care îl reprezintă la vot, declaraţiile politice, întrebările adresate membrilor Guvernului, interpelările, luările de cuvânt şi iniţiativele legislative.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe