Deputatul Emilian Frâncu se pregăteşte să devină Senator

duminică, 7 septembrie 2008

Deputatul Emilian Frâncu se pregăteşte să devină Senator

Liderul liberal este favoritul populaţiei din Brezoi, Horezu şi Goleşti

L-am urmărit timp de două zile pe cel mai activ parlamentar al judeţului în timpul participării la manifestările din cele trei localităţi. Emilian Frâncu a devenit deja un personaj al judeţului şi are o popularitate rar întâlnită. Zi de zi prin acţiunile sale de întrajutorare a unor comunităţi locale, administraţii, şcoli, spitale, grupuri de persoane, tineri, bătrâni, mame a căpătat popularitate.

Un mandat trăit pentru vâlceni

A iniţiat proiecte importante de legi în calitate de deputat şi este campionul absolut al întrebărilor adresate miniştrilor, interpelărilor, declaraţiilor politice. A adus fonduri pentru sute de lăcaşe de cult din Vâlcea şi a contribuit la multe din acestea personal pentru reabilitare, construcţie, refacere de picturi sau alte operaţiuni. A scris cărţi, a ajutat scriitori să scrie sau să îşi vadă operele tipărite, a promovat canale media şi trupe de teatru.

Dar timpul a trecut. A venit vremea să candideze pentru Senat, cameră a Parlamentului unde vârsta minimă obligatorie de candidatură este de 35 de ani. În 30 noiembrie Emilian Frâncu va deveni primul senator liberal al judeţului Vâlcea ales după 1989. Mi-am dat seama de acest lucru după modul în care a fost primit de populaţia din Brezoi cu ocazia Zilei oraşului. Întreaga comunitate suţine de fapt candidatura celor doi liberali care vor reprezenta zona.

Cu toţii ştiu despre implicarea lui Emilian Frâncu în dezvoltarea învăţământului din Brezoi şi în îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale din zonă. Duminică Emilian Frâncu a fost în comuna Goleşti participând la tradiţionala sărbătoare a întâlnirii fiiilor satului din satul Poeniţa ( a 34 ediţie). Comuna a fost sprijinită de parlamentarul vâlcean în ultimii patru ani. Emilian Frâncu a donat cărţii bibliotecii şi echipament sportiv tinerilor şi şcolilor, a ajutat bisericile de aici şi a contribuit la deschiderea unei discoteci în urmă cu doi ani.

Tot duminică la Horezu viitorul senator a fost întâmpinat cu prietenie de localnici. Horezu este localitatea vâlceană care a beneficiat de finanţare pentru cele mai multe proiecte iar aproape toate au fost puternic suţinute politic de deputatul Frâncu care a făcut un loby agresiv în toate ministerele intervenind la membrii Guvernului Tăriceanu personal pentru a aduce fonduri în Horezu. Liderul liberal continuă aceste acţiuni aducând fonduri pentru definitivarea lucrărilor din aripa nouă a liceului din localitate precum şi finanţări necesare Spitalului orăşenesc.

Senatorul nostru

“ Senatorul nostru” scrie pe afişul pe care îl va folosi în campania electorală. Din păcate Emilian Frâncu nu va mai fi parlamentar al tuturor vâlcenilor. Votul uninominal presupune împărţirea unui judeţ pe colegii. Emilian Frâncu va candida într-un colegiu format din localităţile :Brezoi, Călimăneşti , Berislăveşti, Boişoara, Budeşti, Bujoreni, Câineni, Dăeşti, Dănicei, Galicea, Goleşti, Malaia, Milcoiu, Muereasca, Nicolae Bălcescu,Perişani, Racoviţa, Runcu, Sălătrucel, Stoileşti, Şirineasa, Titeşti, Voineasa,Băbeni, Horezu ,Bărbăteşti, Buneşti, Cernişoara, Costeşti, Frânceşti, Mateeşti, Măldăreşti, Oteşani, Păuşeşti, Pietrari, Slătioara, Stoeneşti, Stroeşti, Tomşani, Vaideeni .


Va reprezenta o treime din populaţia judeţului, cea care locuieşte în aceste 40 de localităţi. Va avea posibilitatea să facă şi mai multe pentru ele deoarece nu va mai trebui să alerge prin 90 de localităţi. Personal regret că locuiesc în Râmnicu Vâlcea şi că nu voi putea să îmi dau votul pentru a contribui la alegerea sa din noiembrie. O vor face însă vâlcenii cu domiciliul în acest Colegiu pentru că, fără maliţiozitate, nici un partid nu poate arunca în alegeri un politician de talia actualului deputat. “ Ziarul de Vâlcea” i-a acordat în luna februarie, cu ocazia zilei sale de naştere, diploma de “ Deputat Profesionist”. Sperăm ca peste puţin timp să o putem oferi pe cea de “ Senator profesionist” pentru că suntem convinşi că în Senatul României se va remarca rapid prin modul său pozitiv şi energic de a face politică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe