Cristi Buican a dovedit că ştie politică

miercuri, 10 septembrie 2008

Victorie liberală !

Cristi Buican a dovedit că ştie politică

 Imediat după alegerile din iunie consilierii PSD şi PDL manipulaţi de sinistrul secretar matusalemic al social democraţilor au pus la cale o mare măgărie. După regulamentul atunci în vigioare al CJ existau 6 comisii. Liberalii obţinuseră 10 consilieri. După lege fiecare consilier trebuie să activeze în minim o comisie. Cei 10 liberali împărţiţi la şase comisii ar fi dus ori la câte cel puţin un mebru în fiece comisie de la PNL ori în minim o comisie în care PNL ar fi avut majoritate absolută.

Atunci, fără a cere prin vot modificarea Regulamentului , cei din PSD au înfiinţat două comisii fără un rol  precis. Rolul era doar de a-i trimite pe liberali în aceste comisii şi de nu a permite accesul lor, împotriva legii, în comisia de buget finanţe şi în cea de relaţii externe. Cristian Buican, fostul vicepreşedinte al CJ şi lider al grupului liberal a insistal. A sfătuit colegii săi să acţioneze în instanţăp hotărârile ilegale luate de gaşca pesedisto-pedelistă, a sesizat prea. Ulterior Prefectul a atact hotărârea în contenciosul administrative şi a obţinut o decizie împotriva CJ.

Ion Cîlea a fost obligat să convoace o şedinţă extraordinară care va avea loc joi la ora 14.00 . La ambele comisii luate în discuţii vor fi numiţi doi consilieri liberali, aşa cum aceştia au cerut. La comisia de buget finanţe, PSD va ceda un loc în favoarea PNL-ului, iar la comisia de relaţii externe, un consilier liberal va lua locul unui consilier PD-L. Consiliul putea funcţiona foarte bine de două luni dacă Ion Cîlea nu urma linia nedemocratică şi nelegală dictată de acest Persu. Comisiile trebuiau formate de la început după lege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe