Averea familiei Cilea

duminică, 14 septembrie 2008

AVEREA FAMILIEI CÎLEA

Nicu Trandafir

 Ion Câlea, actualul preşedinte social democrat  al Consiliului Judeţean, a susţinut mereu că este un om modest, un om care a muncit o viaţă întreagă din zori şi până seară doar pentru salariu. Un om care nu s-a îmbogăţit. Redacţia noastră ar putea dovedi că în ciuda unui program din „zori şi până în seară” domnul Cîlea şi-a făcut timp în viaţă şi pentru a trăi pe lângă familie. Chiar cu riscul de a distruge şansa altei persoane de a avea propria familie. Dar oricum nu acesta este subiectul acestui material. Subiectul este bogăţia familiei sale.

Care pare a contrasta cu salariile bugetare. Iată de pildă averea doamnei Vetuţa Cristina Cîlea, nora domnului preşedinte, inspector la Serviciul de Monitorizare a Colectării Veniturilor Bugetare din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea. Cu dispreţul caracteristic nenumăraţilor funcţionari, doamna declară pe site-ul (www.finantevalcea.ro) pe care se trec declaraţiile de avere, că salariul este „conform fişei fiscale“. La fel spune şi despre salariul soţului şi el tot bugetar. De parcă nu ar fi normal ca toată lumea să ştie salariile.

Salarii imense dacă pot susţine trei credite importante după cum veţi vedea. Doamna Vetuţa declară că deţine un teren în Râmnicu Vâlcea în suprafaţă de 1235,68 mp, dobândit în 2004, dar uită să îi treacă valoarea de impozitare. În ordine, finanţista a obţinut proprietatea a trei apartamente: în anul 2000 un apartament de 51 de mp, în anul 2006 unul de 29, 6 mp, iar în anul 2007 unul de 62,47 mp. Toate trei se află într-un cartier bun din Râmnicu Vâlcea.

Deşi deţinea trei locuinţe plus un teren, deci nu se afla în situaţia de a lua credit pentru o casă, nora domnului Ion Cîlea se împrumută, în trei rânduri, de două ori în 2007 şi o dată în 2008, de la aceeaşi bancă, unde lucra în perioada respectivă (Banca Comercială Română). Valoarea creditelor: de 44.000 euro, 53.000 euro şi 56.000 euro pare a susţine ideea că salariile soţilor Cîlea sunt uriaşe. Altfel nu se poate să achiţi rate la astfel de credite (rate în valoare de peste 1500 euro lunar) să trăieşti şi bine, să ai şi autoturisme de lux (Mercedes) şi concedii.

Decât, poate, dacă socrul te ajută substanţial financiar sau prin anumite relaţii. Poate. Numai că domnul preşedinte este destul de sărac, cum a spus adeseori, şi nici nu a avut salariu de preşedinte toată viaţa. Ar mai fi de adăugat că nora domnului Cîlea este şi acţionar al BCR-Erste Bank deţinând un pachet de acţiuni ce valorează pe piaţă peste 15.000 de euro. La venituri....„conform fişei fiscale”. Atât scrie în declaraţie.

Mai mult să nu se spună că încalcă legea. Cum naiba să fie secret salariul unei funcţionare plătite din bani publici tocmai pentru a monitoriza veniturile populaţiei?! Păi populaţia nu are dreptul să ştie ce venituri are doamna Cîlea şi ce taxe şi impozite datorează ea, soţul ei (despre care deţinem informaţii că ar lucra, de o bună bucată de timp, pentru un serviciu de informaţii) şi socrul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe