Sparle si Soparle

miercuri, 30 iulie 2008

Sparle si Soparle

• În Consiliu Local Râmnicu Vâlcea au intrat pe criterii politice şi, mai ales, economice şi doi tineri. Faptul ar fi unul lăudabil, dacă cei doi şi-ar demonstra şi competenţa în cadrul forului legislativ local. Dar cei doi sunt „tabula rasa“ la capitolul politică. Este vorba despre pedelistul Cosmin Constantinescu, al cărui singur merit este acela de a fi „fiul tatălui său“ şi liberalul Adrian Panduraşu, un tânăr afacerist de succes, dar paralel cu politica. Cei doi nu au „nici în clin, nici în mânecă“ cu politica. Dacă ar fi cinstiţi cu ei înşişi, ar recunoaşte-o şi ei. În acest timp, tineri cu reale aptitudini de politicieni stau pe tuşă pentru că nu au loc de indivizi de teapa celor doi. Întâmplarea face că Cosmin (scuzaţi cacafonia!) mai este şi rudă cu Adrian.

• Celor doi consilieri locali amintiţi în rândurile de mai sus o mai alăturăm şi pe doamna Tîrlea (meritul său este de a fi sora celebrei Ionela şi sosia nereuşită a fiicei preşedintelui)  şi astfel tabloul cu tinerii, care ne reprezintă în Consiliul Local este complet.

• Ultimul atac mârlănesc al gazetei de perete împotriva cîtorva lideri liberali confirmă ceea ce bănuiam de mai multă vreme. Unul dintre mebrii BPT  ai PNL Vâlcea înregistrează audio toate şedinţele de birou şi le furnizează unor haimanale. Procedeul este total nedrept nu atât faţă de presa adevărată ( care oricum află ce s-a întâmplat în aceste şedinţe) cât faţă de colegii săi. Pseudoziariştii care au ascultat înregistrarea ultimei şedinţe s-au dat de gol.

Pe banda audoi se auzea vocea liderului PNL spunând : „ Victore du-te şi adu buletinele de vot!” Şi urechiştii au tras concluzia că deputatul Frâncu se adresa lui Victor Stănculescu. De fapt era vorba despre Victor Popescu. Iar cei doi o fi umblat ei şi prin alte partide dar sunt extrem de eficienţi în munca de partid iar eforturile lor din capanie s-au concretizat cu voturi pentru PNL. Aşa că mîrlănelile unor mîzgălitori de hârtie care nu au făcut nimic concret în viaţa nu-i pot afecta”!

• Forţat să-şi dea demisia de la biroul Parlamentar a deputatului Vlădoiu şi exclus din PSD de troica care dezmembrează eficient organizaţia social democrată vâlceană, fostul ofiţer Mihai Dinescu, insultat pe nedrept cu termenul de Iuda de către preşedintele CJ Ion Cîlea, îşi face eficinet treaba acum la PNL. L-am găsit în ultimele zile lucrând la sediul liberal şi am constata cu surprindere că s-a integrat rapid vechiului staf al deputatului Frâncu. Candidaţii liberali la parlamentare vor avea un sprijin în plus în campanie pentru că Mihai Dinescu are experienţă în munca organizatorică şi o disponibilitate la efort prelungit. Şahistul Emilian Frâncu a făcut din nou o mutare bună prin alăturarea lui Dinescu eşalonului tehnic din PNL Vâlcea.

• Tânărul liberal Adrian Panduraşu a donat, la solicitarea consilierilor locali din Băbeni, materiale de construcţie în valoare de 20 d e milioane lei necesare refacerii locuinţelor a două familii sinistrate.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe