Preoţii sindicalişti îşi fac asociaţie

duminică, 27 iulie 2008

Preoţii sindicalişti îşi fac asociaţie

Reprezentanţii primului sindicat al preoţilor şi mirenilor din România, „Păstorul cel Bun", care nu a primit personalitate juridică printr-o hotărâre a Tribunalului Dolj, pronunţată în urmă cu două zile au anunţat că nu vor renunţa la ideea de a se organiza într-o altă formă, pentru a-şi transmite nemulţumirile. Purtătorul de cuvânt al sindicatului „Păstorul cel Bun", preotul Viorel Dică, a spus că sindicatul, ca formă de organizare a preoţilor şi mirenilor, a speriat conducerea Bisericii, întrucât, ca sindicat, preoţii ar fi fost protejaţi de lege. „Am primit numeroase mesaje de încurajare de la preoţi din toată ţara, care ne cer să continuăm.

O să mergem pe o formulă care să nu mai sperie pe nimeni, pentru că sindicatul a speriat. Eram protejaţi de lege. O să mergem, ca formă de organizare, pe o asociaţie, pe o organizaţie a preoţilor din România sau pe o conferinţă naţională a preoţilor, aşa cum era până în 1991-1992”, spune preotul Viorel Dică. Reprezentanţii sindicatului se vor conforma hotărârii adoptate de Tribunalul Dolj, care a respins cererea de înregistrare a sindicatului. Preoţii care s-au înscris în sindicat speră ca noul mitropolit al Olteniei, episcopul vicar al Episcopiei Râmnicului, Irineu Slătineanul, să fie mai „deschis" şi să-i ajute mai mult pe preoţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe