Nemaisuportând criticile - PRECIZARE

duminică, 13 iulie 2008

PRECIZARE

 

Referitor la comunicatul de presă: „Nemaisuportând criticile ...”, primit de la „colegiul de redacţie Vocea Vâlcii pentru Romeo Popescu” (?!), primit/publicat în ziarul dumneavoastră joi, 10 iulie 2008, doresc să fac următoarele precizări:

1. În ziua de 20 iunie 2008 am primit în audienţă la Biroul meu parlamentar din Râmnicu Vâlcea doi cetăţeni din Dăeşti care mi-au lăsat o cerere scrisă înregistrată cu nr. 46/20.06.2008 prin care solicitau

a) să le precizez dacă legislaţia e restrictivă privind construcţiile ce se doresc a fi construite lângă calea ferată

b) ce avize sunt necesare şi care sunt etapele ce trebuiesc parcurse pentru a se construi o casă sau un garaj chiar lângă ecartament.

Mai mult, mi se indica o construcţie pe care dânşii o considerau ca un exemplu în sprijinul demersului lor, situată în Dăeşti, în punctul Plute - Valea Albă.

Cum obişnuiesc – spre deosebire de alţi parlamentari – să răspund prompt petiţiilor, am solicitat opinia unor specialişti privind aspectele semnalate.

Evident că m-am deplasat personal acolo, mai ales că auzisem de numeroasele ilegalităţi care, de 2 ani, sfidau onestitatea şi bunul simţ al locuitorilor din Dăeşti şi voiam să văd cu ochii mei despre ce este vorba.

2. Ca deputat nu am încălcat acolo nicio recomandare din Regulamentul Camerei Deputaţilor dar am avut ocazia să ascult, împreună cu cei 4 martori, un şir nesfârşit de invective proferate de Romeo Popescu, latifundiarul care a ieşit să vadă cine îi „inspectează” moşia!! Noi eram pe ecartamentul căii ferate, deci nu-i deranjasem „proprietatea” care se afla oricum în zona de protecţie a căii ferate.

3. Moşierul (şi nu ziaristul) Romeo Popescu a încălcat evident legea acolo – de fapt a recunoscut chiar de faţă cu noi că toate construcţiile sunt ridicate ilegal, fără aprobări de la CFR sau Acvarim şi fără autorizaţie de construcţie. Mai mult, în dosarul pe care l-am studiat ulterior consider că sunt numeroase elemente care sfidează legea în vigoare.

4. Îl întreb pe domnul Romeo Popescu dacă are pretenţia că este deasupra legii? În gazeta de perete pe care o îngrijeşte, „Vocea Vâlcii”, există numeroase exemple de aroganţă, minciuni, insulte şi calomnii adresate cu scop evident de şantaj unor personalităţi vâlcene (directori, înalţi prelaţi, patroni etc). Din păcate, fostul infractor (a scăpat, până acum, doar cu condamnări mărunte) nu vede bârna din ochiul propriu.

5. Romeo Popescu se victimizează cu abilitate, deformând un element banal de viaţă într-o conspiraţie universală împotriva sa – „îngerul imaculat”.

„Ştirea senzaţională” era de fapt o banală verificare a unei petiţii de către un deputat – lucru pentru care eu am şi fost ales (să fac legi şi să reprezint interesele cetăţenilor).

Precizez că nu am nicio legătură cu amenda primită de domnul Romeo Popescu de la Inspecţia în Construcţii Vâlcea. Sunt fantasmele domnului Romeo Popescu care îi întreţin ura viscerală împotriva mea.

Justiţia se va pronunţa asupra ilegalităţilor comise şi asupra cuantumului amenzii. Pe mine m-a interesat doar să pot răspunde petentului.

Este prima dată în 2 ani când am avut curiozitatea să cunosc realitatea. De doi ani Romeo Popescu mă înjură ca la uşa cortului obsesiv şi maladiv ( Ầ propos, mai este necesar domnule Romeo să aduc în judeţ aparatul de măsurat viremia?) În orice ţară din lume o astfel de fiţuică ar fi fost condamnată de breaslă. Ca la noi, la nimeni! Datorită ameninţărilor proferate de acest pseudo-ziarist tuturor le este frică de el. Cine pe cine persecută, dacă de 2 ani eu şi familia mea (!!!) suntem tot timpul bălăcăriţi pe 2/3 din spaţiul gazetei de perete?

Când Romeo Popescu va înţelege că nu este buricul pământului ci, ca orice cetăţean trebuie să respecte legile statului român, va fi mai puţin agresiv şi poate va considera că este vremea să meargă la mănăstire şi să mediteze puţin la modul cum, în post şi rugăciune, să poată redeveni om.

Petiţia stă oricând la dispoziţia celor interesaţi.

Emilian Frâncu,
Deputat PNL de Vâlcea

(persecutat, bălăcărit şi ameninţat continuu
de gazeta de perete Vocea Vâlcii)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe