Narcisa Lecuşanu rămâne la Vâlcea

duminică, 13 iulie 2008

Acum e deja certitudine:

Narcisa Lecuşanu rămâne la Vâlcea

Într-o recentă conferinţă de presă, preşedintele clubului Oltchim, inginerul Ioan Gavrilescu a declarat că este o certitudine faptul că Narcisa Lecuşanu a semnat prelungirea contractului cu gruparea vâlceană. „Orice altceva se va scrie, că Narcisa e între Braşov şi Vâlcea, sunt simple speculaţii de presă. Narcisa Lecuşanu a semnat cu Oltchim. A semnat şi Luminiţa Dinu, din păcate nu am putut s-o ţinem pe Gâlcă. Dar dacă am fi schimbat antrenorul înainte ca ea să semneze cu Braşovul, acum cu certitudine am fi avut-o la Vâlcea”, a mai spus Gavrilescu, lăsând de înţeles că pivotul României a plecat de la Vâlcea pentru că nu mai agrea relaţia de lucru cu profesorul Tadici.

Se va reînfiinţa Centrul de Copii şi Juniori

„Eu mă voi bate la Federaţie ca Relu Roşca să rămână şi şef la Centrul de Excelenţă pentru că aşa avem o piramidă pentru handbalul local. Vreau să vă spun că în momentul în care a trebuit să desfiinţăm Centrul de Copii şi Juniori eu am plâns, pentru că am pusa mult suflet acolo din momentul în care împreună cu prietenul meu, domnul Ghiţă, am decis în urmă cu mulţi ani să punem pe picioare acest centru. Şi el a dat roade după aceea, dovadă câte jucătoare de valoare au plecat de aici. De aceea gândesc să reînfiinţăm acest centru de copii şi juniori pentru că Oltchim are şi tradiţie în a creşte junioare în handbalul românesc”, a mai spus Ioan Gavrilescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe