Frasin ne abureşte ca pe copiii de grădiniţă

luni, 7 iulie 2008

Frasin ne abureşte ca pe copiii de grădiniţă

Gânduri mari la început de drum, la gruparea din Zăvoi:

Frăsin investeşte 800.000 de euro pentru ca anul viitor să jucăm în „Liga lui Mitică”

- în acest timp va continua să funcţioneze Centrul de Copii şi Juniori finanţat de societatea non-profit CS Municipal

 La câtva timp după constituirea societăţi comerciale care va administra echipa de fotbal CF Chimia, noul patron, George Frăsin, alături de colaboratorii săi, au organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia au anunţat mai multe lucruri care până acum erau doar la stadiul de zvon. La întâlnirea cu mass-media vâlceană au fost prezenţi, alături de George Frăsin, primarul Râmnicului, Mircia Gutău, fostul viceprimar Nicolae Dicu, preşedintele Consiliului de Administraţie de la CS Municipal, şi membru în Consiliul de Administraţie al CF Chimia Rm. Vâlcea, antrenorul echipei, Marin Barbu, şi directorul general al clubului, Florin Verigeanu.

Frasin: „Nu vreau să dormim în Divizia A”

„N-am venit la Vâlcea să dau tunuri. Am mai tatonat alte primării din ţară, unde am vrut să investesc, dar nu mi-a plăcut ce-am găsit acolo. Aici nimeni nu mi-a cerut nimic, e adevărat că nici eu n-am cerut nimic, decât că vreau să fac performanţă. Am găsit înţelegere la domnul primar Gutău şi aşa am pus bazele noii societăţi comerciale. Echipa se va numi CF Chimia, numele este înregistrat la OSIM. Să vedem dacă vom reuşi să luăm şi palmaresul fostei echipe. Sper să rezolvăm cu cei care deţin acest palmares, pentru că dacă aceştia ne vor cere bani mulţi, vă spun sincer, renunţăm.

Nici un moment nu am avut intenţia de a muta echipa în alt oraş. Eu am venit aici să fac fotbal pentru oraş, aşa că ce interes am să mut echipa în altă parte”, a spus, pentru început, Frăsin. Acesta a mai punctat că l-a ales pe Marin Barbu antrenor pentru că acesta şi-a manifestat intenţia de a forma o echipă care să atace promovarea în prima divizie. „Acum, vedeţi, eu gândesc şi pe termen lung. Nu pot spune că vreau doar promovarea, vreau ca odată ajunşi în Divizia a să nu dormim acolo, undeva pe locurile 13-14 sau să retrogradăm, să ne întoarcem de unde am plecat. Vreau ca şi acolo, în Divizia A, să facem o figură frumoasă, aşa cum sper să facem şi în campionatul acesta, în B”.

Noul patron din Zăvoi nu e atras de politică

Frăsin nu face politică şi nici nu intenţionează să facă aşa ceva: ”Politica nu e de mine. Eu sunt altfel” În privinţa modelelor pe care le-ar avea dintre actualii investitori din fotbalul vâlcean, Frăsin a avut un răspuns interesant: ”Să vă spun sincer, nu-mi place nici unul! Dar, e de apreciat, pe de o parte, ce se întâmplă la Dinamo, unde sunt mai mulţi investitori, dar şi la steaua unde Gigi Becali se zbate singur să facă ceva. Ei, eu aş vrea să fiu acolo, ceva între aceste două modele”.

800.000 de euro pentru un loc în „A”

Frasin a mai spus că pentru a atinge obiectivul, în acest sezon, este dispus să investească atâţia bani cât e nevoie: „Vom investi cel puţin 800 de mii de euro. Altfel nu se poate! Dacă vrem acolo, sus, trebuie să luăm şi oameni, fotbalişti, care să reuşească să facă acest lucru. Iar în momentul de faţă, dacă ar fi să iau ceva de la echipă, nu ştiu ce-aş putea lua. Am găsit aici un grupă de jucători care, luaţi la un loc, nu valorează mai mult de 100.000 de euro! Cu toată stima pentru domnul Verigeanu, care a făcut o echipă totuşi frumoasă aici, care s-a bătut la promovare, asta e situaţia”. Deşi nu vrea, Frăsin ia în calcul şi un eventual eşec al colaborării dintre dânsul şi Primăria Râmnicului: „Dacă, Doamne fereşte, nu vom mai continua la un moment dat împreună, atunci eu mă retrag şi las totul oraşului. Deocamdată am găsit aici o echipă de oameni de fotbal care fac treabă. De aceea rămân şi merg alături de noi. Şi domnul Verigeanu, şi domnul Trandafir, şi domnul Jean Turmacu”, a mai spus Frăsin.

Gutău: „Baza sportivă din Zăvoi rămâne a primăriei”

Primarul Mircia Gutău a ţinut să facă şi câte precizări. „Deşi am avut posibilitatea să luăm, ca primărie, 49 la sută din acţiunile noii societăţi comerciale, nu am vrut. Pentru că dacă am fi luat un jucător care ar fi costa să zicem 100.000 de euro, trebuia să dăm şi noi 49 la sută din valoarea jucătorului. Aşa e treaba domnului Frăsin ce jucători aduce şi cu cât îi plăteşte”. Gutău spune că CS Municipal va continua să funcţioneze. Noi, Primăria, vom investi în continuare în baza sportivă.

În scurt timp se vor finaliza lucrările la noile spaţii unde vor fi mutaţi sportivii de la box şi de la haltere, urmând ca sălile unde aceştia funcţionează acum să fie modernizate şi redate fotbalului. Avem în vedere şi montarea unei tabele de marcaj moderne şi, dacă avem perspectiva de promovare, montarea, din primăvară, a nocturnei”. Gutău a mai spus că primăria va continua să plătească antrenorii de la Centrul de copii şi Juniori CS Municipal.

Marin Barbu: Vreau o echipă care să joace şi cu sufletul”

„Încerc să pun pe picioare aici o echipă care să joace şi cu sufletul. E important ca tu, conducător, dacă ai promis ceva jucătorului, să te ţi de cuvânt. Sunt situaţii în care clubul e corect faţă de jucător şi s-ar putea ca jucătorul să nu fie corect faţă de club. Dar dacă clubul nu e corect cu jucătorul, atunci fiţi siguri că nici jucătorul nu e corect faţă de club. Încercăm să facem o echipă din jucători care să fie ai noştri, nu împrumutaţi. Dacă vor fi astfel de situaţii, totuşi, încercăm împrumuturi pe minim 2 ani, ceea ce valorează tot cu un contract pe care îl ai cu acel jucător.

Eu sunt adeptul ideii că e mult mai uşor să te menţii în Divizia A decât să promovezi din B”, a spus şi Marin Barbu. În opinia sa totul e posibil în fotbal. „E posibil ca aşa cum aici, la Vâlcea, a venit un om cu bani care a investit, să se întâmple acelaşi lucru şi la Sâniculau Mare. Se duce cineva cu bani acolo, face o echipă şi trage la promovare. În opinia mea principalele contracandidate pentru noi la promovare în sezonul viitor sunt UTA şi Alba Iulia. La Cluj şi la Mioveni, după câte ştiu, dacă Dacia Mioveni va fi cu noi în serie, sunt probleme financiare.

Unde e palmaresul fostei Chimia?

„Am vorbit cu domnul Drăguţă, directorul general al Clubului Chimia, să vedem cum facem să luăm palmaresul fostei echipe Chimia. Am vorbit şi domnul Mihai Persu, cel care a deţinut la un moment dat drepturile asupra acestui nume. Să vedem dacă vom ajunge la un numitor comun, şi eu sper că se va întâmpla acest lucru. Echipa trebuie redată, şi cu numele, oraşului, pentru că, totuşi, Chimia a fost a oraşului, a vâlcenilor şi a lor trebuie să rămână”, a spus şi actualul preşedinte al CA al CS Municipal, Nicolae Dicu.

În august, în Zăvoi, meci de prezentare

Directorul general, Florin Verigeanu, a amintit faptul că până în prezent sunt certitudini 8 jucători noi în Zăvoi. De fapt sunt 7, pentru că Labun a fost şi sezonul trecut şi acum revine. Ultima noutate este Gârlă, care vine de la Universitatea Craiova. Echipa va pleca într-un cantonament de 10 zile la Poiana Braşov după care va merge în Austria. În luna august se intenţionează a se face un meci internaţional de prezentare a echipei care va ataca viitorul sezon al ligii secunde cu un obiectiv clar: promovarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe