Dorel Jurcan şi Petre Ungureanu mai vor un mandat

miercuri, 30 iulie 2008

Dorel Jurcan şi Petre Ungureanu mai vor un mandat

PDL nu are candidaţi de valoare în Vâlcea

• preşedintele organizaţiei judeţene a prosperat mult ca parlamentar iar viaţa sa privată poate fi scuturată mediatic foarte uşor, având anumite vulnerabilităţi evidente

Nicu Trandafir

 Cu un scor foarte bun obţinut pe ansamblu la localele trecute în Vâlcea , datorat în principal candidaturii lui Mircia Gutău care a fost locomotiva PDL obţinând în fapt mai mult de 50% din voturile luate de PDL în tot judeţul, partidul Elenei de Cotroceni are probleme serioase în perspectiva parlamentarelor din toamnă.

Fără structuri organizatorice electorale în teritoriu

În primul rând numărul d e primari, viceprimari şi consilieri locali din Vâlcea înclină balanţa spre PSD şi PNL. Chiar şi localităţile cu primari PC (5), PNG (2), PN├×CD (1) nu par a fi dornice să voteze portocaliu. În nordul judeţului PDL nu are şanse în faţa PNL, în sudul judeţului nu are şanse în faţa PSD. Mai rămâne Râmnicul, dar râmnicenii nu pot fi scoşi la vot decât de un Gutău.

Cum acesta nu va candida, prezenţa la urne o să fie mai mică decât la locale. Staff-urile de campanie nu mai sunt aceleaşi iar candidaţii au probleme mari. PDL are doi parlamentari în Vâlcea. Senatorul Dorel Jurcan şi deputatul Petre Ungureanu sunt, din păcate pentru electorat, departe de prestanţa unui Emilian Frâncu sau Aurel Vlădoiu. La locale am întâlnit primari care ne-au spus că i-au văzut pe parlamentarii PDL doar la televizor. În aceste condiţii este normal că cei doi au evitat să candideze în colegii cu localităţi rurale.

Niciunul nu a făcut nimic concret pentru vreo comunitate locală, nu a adus fonduri, nu a  donat bani, nu a umblat prin lăcaşele de cult, nu cunoaşte situaţia administraţiilor locale. Dorel Jurcan s-a mai plimbat cât decât în campania pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, dar nu este de-ajuns. În teritoriu organizaţiile PDL nu pot prezenta realizări ale celor doi pentru că acestea nu există.

Drept este că pedeliştii care vor candida în colegiile respective vor fi chiar mai greu promovabili decât cei Jurcan şi Ungureanu care trag nădejedea că la Râmnicu Vâlcea vor putea păcăli electoratul cu realizările administraţiei Gutău şi cu promisiunile că îl vor ajuta pe primar din poziţia de parlamentari.

Cu o imagine deplorabilă

 Minciuni electorale ieftine care nu prind la o populaţie formată în procent de peste 30 la sută din intelectuali. În Râmnic presa scrisă este citită iar cea audio-tv urmărită. Mai mult ca în sate. Aici lumea va urmări duelurile electorale iar adversarii politici ai PDL nu pot fi atât de proşti încât să nu profite de faptul că Petre Ungureanu nu poate spune nimic concret despre activitatea sa din Parlament.

Şi mai ales nu va putea să explice prezenţa familiei sale în afaceri ale unor indivizi care au deposedat Râmnicul de terenuri. Petre Ungureanu s-a îmbogăţit şi şi-a propulsat copiii (5), soţia, nora (procuror) spre bunăstare. Şi-a mărit proprietăţile imobiliare, parcul auto. Numai din salariu de deputat nu putea. Iar dacă va face referire la veniturile de avocat putem verifica declaraţiile sale de venituri ce au fost supuse impozitelor. Sau mai ales clienţii săi, moralitatea lor şi dosarele în care a fost implicat.

De ceva vreme omul încearcă să pună mâna pe nişte ştranduri din Ocnele Mari motiv pentru care un regional local l-a denumit „Deputatul  Saramură“. Afacerile lui Dorel Jurcan sunt la fel de controversate. Şi el a prosperat mult ca parlamentar iar viaţa sa privată poate fi scuturată mediatic foarte uşor, având anumite vulnerabilităţi evidente. Ambii nu sunt oameni care să îşi susţină imaginea cu fonduri proprii, fiind extrem de zgârciţi şi aşi în folosirea imaginii altora.

A colegilor de partid, a şefilor din Capitală, a partidului etc. Dacă PSD şi PNL ar arunca nişte luptători adevăraţi în Râmnic şi ar cheltui eficient un buget de campanie modest ar putea să-i lase la barieră pe cei doi pedelişti. Cât despre judeţ - Dumnezeu cu mila. Preşedintele Organizaţiei Judeţene PDL, Dorel Jurcan, a avut grijă să nu promoveze oameni noi iar colegii vechi să nu prindă putere.

Dacă se vota după sistemul vechi, pe liste, Dorel Jurcan nu vroia sub nici o formă să aibă 1-2-3 contracandidaţi interni, cu şanse, care să dorească primul loc pe listă. Acum i-ar prinde bine să aibă colegi care se zbat în colegiile celelalte şi aduc voturi. Dar nu are de unde să îi ia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe