Bolnavii de la clinica de recuperare din Călimăneşti,

luni, 7 iulie 2008

Bolnavii de la clinica de recuperare din Călimăneşti,


Tratament cu apă încălzită la reşou

 Bolnavii care se tratează la Clinica de Recuperare de la Călimăneşti nu au apă caldă de aproximativ două săptămâni, din cauza unor lucrări la instalaţia de apă, efectuate de CET Govora. Calvarul pacienţilor durează de mai bine de două săptămâni, aceştia fiind nevoiţi să se spele cu apă încălzită la ibric, pe reşouri, fără ca nimeni să ia vreo măsură. Unii dintre pacienţi, care nu au reşou sau fierbător au găsit şi alte metode de a se spăla. Unii dintre ei încălzesc apa la soare, în sticle de plastic, iar alţii merg la ştrandurile din localitate, unde fac baie.

Bolnavi şi fără apă

Pacienţii suportă totul doar de dragul îmbunătăţirii stării lor de sănătate. Apa furnizată clinicii a fost sistată din cauza unor lucrări efectuate de CET Govora. Cei aproximativ 100 de oameni care vin periodic la tratament în clinica de la Călimăneşti susţin că e inadmisibil ca într-o unitate medicală să fie oprită apa. „După ce că sunt bolnavă, mai trebuie să mă spăl cu apă încălzită pe reşou sau plătesc să mă îmbăiez prin diverse locuri prin staţiune.

Nu ştiu unde s-a mai pomenit aşa ceva, mai ales că este o unitate medicală!” - ne-a mărturisit Maria, una dintre pacientele clinicii. Elena Drăghici, din comuna Buneşti, o altă pacientă spune că se tratează periodic la această clinică şi că, până în prezent nu a lipsit niciodată apa caldă. „Trebuie să ne descurcăm. De când sunt aici nu a fost apă caldă nici măcar o zi. Cu apă rece nu ne putem spăla, mai ales că aici suntem la tratament. Umplem două, trei sticle cu apă, le punem la soare, se încălzeşte şi rezolvăm problema“, povesteşte un bărbat internat la clinică.

Primăria a intervenit la CET

Până acum două săptămâni, unitatea de la Călimăneşti primea apă caldă de la o clinică de tratament privată, care nu a prelungit însă contractul. De această problemă a trebuit să se ocupe direct Primăria Oraşului Călimăneşti, care a solicitat reprezentanţilor CET Govora realizarea unei reţele de distribuţie a apei pentru clinică. Costul realizării reţelei ajunge la 200.000 de lei şi este suportat de CET Govora, care face lucrările pe propria cheltuială, sperând să recupereze apoi banii prin contractul de furnizare a apei către clinica de recuperare.

Apa caldă a fost oprită pe 17 iunie, iar săpăturile pentru înlocuirea a 300 de metri de ţeavă au început opt zile mai târziu. Reprezentanţii CET Govora spun că este posibil ca problema să persiste încă aproximativ două săptămâni, deoarece este nevoie de montarea unui nou schimbător de căldură, pentru care este nevoie de licitaţie. Clinica de la Călimăneşti este în subordinea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea din anul 2000, când a fost preluată de la SC Călimăneşti Căciulata SA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe