CF Chimia , un nou început în fotbalul vâlcean

luni, 30 iunie 2008

Noul patron George Frasin are gânduri mari:  

CF Chimia , un nou început în fotbalul vâlcean

- în aceste zile se conturează noul lot ce va ataca sezonul viitor cu un singur obiectiv: promovarea

Aşadar, după trei ani în care a încercat, în zadar, să promoveze în prima ligă, Primăria Râmnicului a decis să vândă echipa unui investitor privat. Aşa a apărut varianta George Frasin, un om de afaceri bucureştean care spune că are gânduri mari cu această formaţie. „La anul nici nu concep să promovăm. Însă vreau nu doar atât, ci vreau să dăm şi ora exactă în „Liga lui Mitică”, spunea, la câteva ore după semnarea actelor în urma cărora devenea proprietarul echipei din Zăvoi, George Frasin. Acesta a mai anunţat că l-a ales ca principal pe Marin Barbu („Magiun”), care a semnat un contract pe două sezoane, şi că oamenii din conducerea administrativă a clubului (Florin Verigeanu şi Alin Trandafir) rămân în funcţie. De asemenea, vor fi făcute demersurile necesare pentru ca din campionatul viitor echipa să-şi schimbe numele din CS Municipal în CF Chimia Rm. Vâlcea.

Preia şi palmaresul Chimiei ?

Este posibil ca gruparea patronată acum de bucureşteanul Frasin să facă şi demersurile necesare pentru preluarea palmaresului fostei echipe Chimia. După cum se ştie, gruparea vâlceană cu acest nume a câştigat Cupa României în 1973, a stat 10 ani în prima divizie şi a jucat două meciuri în Cupa Cupelor, fiind eliminată de Glentoran Belfast, din Irlanda de Nord, după 2-2 la Vâlcea şi 2-0 pentru irlandezi pe terenul lor.   

Deocamdată două transferuri

La puţin timp după preluarea clubului de către bucureşteanul Frasin, a început munca în Zăvoi. Conducătorii chimişti au făcut deja două transferuri. Primul este un portar, Dorian Albert Perianu, a fost titularul porţii în sezonul trecut la colega de serie a vâlcenilor, Industria Sârmei Câmpia Turzii. Portarul ardelean a mai fost la Dinamo şi Inter Gaz Bucureşti, dar a fost aproape de un transfer şi la o altă divizionară A, Oţelul Galaţi

Nu a mers la gruparea de pe Dunăre pentru că acolo nu i s-a garantat postul de titular de către Petre Grigoraş. Un al doilea transfer perfectat de oficialii Clubului de Fotbal Chimia este un fundaş, Ciprian Dinu. Acesta are 26 de ani, joacă în centrul liniei defensive şi vine, liber de contract, de la o altă colegă de serie a fostei echipe CS Municipal, Jiul Petroşani. Altfel, în aceste zile, în Zăvoi continuă trilurile la care participă circa 20 de fotbalişti din ţară şi din străinătate. Meciurile amicale sunt supervizate de tehnicianul Marin Barbu.

Barbu şi Foresta

Marin Barbu, fost jucător la Steaua, a intrat în istoria fotbalului românesc şi nu numai, în urma acelui meci uluitor Dinamo – Foresta, când gruparea moldavă, antrenată atunci de Barbu, a întors rezultatul în Ştefan cel Mare, câştigând cu 5-4 după de „câinii roşii” conduceau la un moment dat cu 4-0! Robert Niţă a avut şi el atunci un merit în răsturnarea de scor de pe Stadionul Dinamo. La Vâlcea, Barbu urmează să-şi desemneze un secund dintre localnici. Sunt favoriţi pentru a prelua acest post Mitică Teleşpan (care a mai fost secund şi în „mandatele” Costel Pană şi Marian Bondrea), Cristi Lazăr sau Gabi Mangalagiu.

Tabelă electronică şi nocturnă în Zăvoi

Chiar dacă bucureşteanul Frasin a preluat pachetul majoritar la FC Chimia, baza sportivă din Zăvoi rămâne în administrarea Primăriei Rm. Vâlcea. Domnul Frasin a luat echipa, nu si baza sportiva. Domnul Frasin va aduce sponsori la Vâlcea si nici nu concepe sa nu promovam la finele campionatului viitor. La fostul CSM, actualmente FC Chimia,  s-a schimbat doar acţionariatul, conducerea administrativă se va ocupa în continuare de echipă. Nu are nici o legătură una cu alta. Baza sportivă rămâne sută la sută a Primăriei. Probabil ca vom avea în scurt timp instalaţie de nocturnă şi o nouă tabelă de marcaj modernă.”, spun oficialii grupării din Zăvoi.

Vlad, Labun şi Cercel, out

Ca de obicei, în pauza competiţională, apar şi la echipa din zăvoi schimbări în lot. Unii vin, alţii pleacă. Mai mult ca sigur, din lotul cu care Barbu va începe munca în sezonul viitor nu se vor regăsi trei jucători ce nu au jucat tocmai rău în campionatul trecut.  E vorba de Vlad, de Labun şi de Cercel. Pentru Vlad, CF Chimia Rm. Vâlcea ar trebui să plătească 30.000 de euro plus TVA, iar pentru slovac 50.000 de euro. De asemenea, Ionuţ Cercel pare decis să nu mai continue cu CF Chimia, după trei sezoane petrecute în Zăvoi.

Fotbalistul braşovean a fost adus la Vâlcea de la Internaţional Piteşti, alături de mulţi alţi jucători din care a mai rămas numai portarul Adrian Rusandu. Fost căpitan la fosta CS Municipal, Cercel a prins rar primul unsprezece în perioada în care antrenor a fost Marian Bondrea, şi apoi a fost accidentat o perioadă. Lui Ionuţ ii expiră contractul în această vară şi aproape sigur nu îşi va mai prelungi înţelegerea, urmând să revină la Internaţional Piteşti, formaţie care a promovat în Liga a II-a la finalul sezonului trecut. Şi oficialii din Zăvoi confirmă într-un fel despărţirea de Cercel : „Îi expiră contractul în această vară şi şi-a exprimat dorinţa de a nu mai continua la Vâlcea”.

Ne batem cu Jiul şi UTA pentru promovare ?

Aşa cum anunţa noul patron, CF Chimia are ca obiectiv în sezonul viitor promovarea în prima ligă. Gruparea din Zăvoi va avea însă o misiune infinit mai grea. Aproape sigur elevii lui Barbu vor fi în serie cu Universitatea Cluj, UT Arad (antrenată o perioadă scurtă de timp în sezonul trecut chiar de către Marin Barbu), Jiul Petroşani, Unirea Alba Iulia, posibil şi cu Dacia Mioveni, echipe care îşi doresc accederea în primul eşalon. Cu siguranţă că cel mai dificil va fi pentru „Şepcile Roşii” să revină pe linia de plutire, după ce FR Fotbal i-a cadorisit pe clujeni cu 6 puncte de penalizare după mult mediatizatul caz „Valiza”. Federaţia Română de Fotbal va stabili în perioada următoare componenţa celor două serii ale Ligii a II-a.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe