În Vâlcea ca şi în ţară sunt mulţi scriitori la ziare dar puţin ziarişti. Este ca şi în fotbal unde sunt mulţi jucători dar puţini fotbalişti. George Rădiţă avea stofă de ziarist. O avea de tânăr, de când l-am cunoscut. Se simţea dorinţa lui de cunoaştere şi talentul. Familia lui nu era bogată dar îi dăduse, genetic, o moştenire extraordinară.
Ambiţia de a cunoaşte, dorinţa de a progresa, de a învăţa. Iar George a învăţat şi a progresat mai repede decât spera oricine. Specializat în articole documentate în Spitale şi în cele legate de activitatea poliţiştilor şi jandarmilor George Rădiţă era un jurnalist complet. Învăţase să documenteze şi să scrie despre orice.
Lucrase cu Gabi Cârjaliu la materiale sportive, cu Mircea Monu la materiale legate de cultură şi administraţie, cu Ramona Ciorobea la articole despre învăţământ, cu Marielena Popa şi subsemnatul la reportaje, interviuri sau articole despre politica locală. Mi-a fost subaltern o perioadă la un cotidian, peste un timp, când m-am reîntors la acel ziar, l-am găsit redactor şef.
Atunci l-am înţeles pe tatăl meu care îmi spunea că a simţit că munca lui a avut un rost atunci când foştii lui elevi i-au ajuns comandanţi. George era echilibrat, econom, calculat. Era maturizat înaintea celor din generaţia lui. Avea stofă de soţ şi tată. ├×in minte cât ne-am bucurat toţi când a ajuns tată. ├×in minte câteva petreceri în redacţie. ├×in minte surâsul său dar şi enervarea atunci când greşea. Era autocritic şi responsabil.
Iar în meseria noastră nu este foarte greu să greşeşti. Este greu să repari greşeala, să o recunoşti. Este greu să fi responsabil pentru cele scrise. Soarta unor oameni, a unor comunităţi poate fi schimbată radical în bine sau în rău de un reportaj, de o ştire, de un editorial. Nu este uşor să fi ziarist. De aceea mulţi au renunţat. Cei care au presa în sânge au revenit. George a revenit în presă după o pauză de doi ani.
Şi a ajuns din nou un remarcabil om de echipă. A ajuns din nou redactor şef. De data aceasta într-o redacţie deosebită unde şefii nu trebuie să renunţe uneori la a-şi lua salariul în ziua de salariu pentru că patronii nu au bani pentru toţi salariaţii. În meseria noastră contează , mai mult ca în altele respectul. Dacă te respectă oameni de valoare înseamnă că eşti bun.
Dacă medici, poliţişti, judecători, profesori, primari, avocaţi, directori, ţărani, muncitori care sunt buni profesionişti te respectă pentru valoarea ta atunci ai valoare. Şi dacă acest respect îl capeţi înainte de a împlini 30 de ani înseamnă că ai stofă de lider. George Rădiţă putea ajunge un lider adevărat. Putea să înveţe alţi tineri să fie buni jurnalişti, putea să îşi înveţe copilul să fie un om. George Rădiţă a murit într-o vineri dimineaţă. Cu o zi înainte împlinise 30 de ani. Este al treilea jurnalist despre a cărui moarte scriu .
În mod normal George ar fi trebuit să scrie despre mine. Şi despre mulţi din presă. Dar în lume sunt prea multe lucruri anormale. Moartea lui este unul dintre ele. Moartea unui profesionist este irecuperabilă. Respectul pentru cel ce nu mai este poate fi acordat însă de cei care trăiesc. Zi de zi. Prin profesionalism! Te vom respecta mereu George! Dumnezeu să te odihnească!
Fotografii de la imormantare
Web Design by DowMedia
