Preşedintele Dumitru Buşe în luptă cu boala

miercuri, 28 mai 2008

Preşedintele Dumitru Buşe în luptă cu boala

• Şeful administraţiei judeţene internat de urgenţă la un spital din Bucureşti • Ion Nuică de la PRM, internat într-un sanatoriu de pneumologie din Vâlcea

 Preşedintele CJ Vâlcea, Dumitru Buşe, candidat la Primăria Râmnicului se află în prezent în stare critică la Spitalul Fundeni din capitală. Mai-marii PC Vâlcea au infirmat ieri, în repetate rânduri, zvonul morţii liderului lor judeţean, spunând că totul e un joc murdar, regizat de adversari şi menit a-l scoate pe politician din cursa electorală. Reprezentanţii Partidului Conservator (PC) Vâlcea susţin că liderul judeţean a fost victima jocurilor de culise ale adversarilor politici.

Ei recunosc că Buşe are mari probleme de sănătate, însă continuă să creadă că acesta îşi va reveni şi va continua lupta electorală. Dumitru Buşe, în vârstă de 55 de ani, a fost transportat în urmă cu două zile de urgenţă la un spital din Bucureşti, cu un elicopter SMURD. Dumitru Buşe suferă de o boală foarte gravă, fiind supus până acum mai multor intervenţii chirurgicale şi unui tratament continuu cu diverse medicamente, unele aflate încă în stadiu de experiment. Luni, candidatul PC la Primăria Râmnicului a început să se simtă rău, având senzaţia de sufocare, fiind dus de urgenţă la Bucureşti.

Medicii îi extrag în mod repetat, prin puncţii, lichid din plămâni. „În urma zvonurilor apărute în legătură cu preşedintele PC Vâlcea, acesta se află internat la un spital din Bucureşti, sub atenta supraveghere a medicilor. Orice alt zvon tendenţios este total neavenit”, a declarat Ion Diaconu, prim-vicepreşedintele PC Vâlcea. Liderii PC Vâlcea susţin că Dumitru Buşe nu îşi va retrage candidatura, chiar dacă starea lui de sănătate nu îi permite să apară în public în acest moment. „Nu vrem să le dăm satisfacţie adversarilor politici care au fost capabili de un asemenea gest. Oamenii vor merge la vot şi ei ştiu pe cine trebuie să aleagă”, a adăugat prim-vicepreşedintele PC Vâlcea.

Un alt candidat la Primăria Râmnicului, Ion Nuică (PRM) este şi el internat într-un sanatoriu de pneumologie din Vâlcea, unde - potrivit preşedintelui filialei PRM Vâlcea, Nicolae Pătru – „medicii deja i-au extras litri de lichid din plămâni''. „Am discutat cu familia lui şi am înţeles că însănătoşirea este un proces de durată. Doctorii spun că este posibil să îl externeze în aproximativ două luni'', a spus Nicolae Pătru.

Spre deosebire de candidatul PC, care a participat în mod constant la emisiunile electorale ale posturilor locale de televiziune, peremistul Ion Nuică nu a fost prezent decât la o emisiune, la începutul campaniei. „Ziarul de Vâlcea“ le doreşte multă sănătate celor doi politicieni marcanţi ai judeţului Vâlcea!

(A. V.)

Miercuri dimineatã: Starea presedintelui CJ s-a îmbunãtãtit

Pacientul Dumitru Buse se simte mai bine. Este constient, a fost decuplat de la aparatul de ventilatie artificialã şi acum respirã singur. Sursele noastre spun cã Emilian Frîncu s-a zbãtut pentru ca echipa multidisciplinarã de medici care l-a consultat pe presedintele CJ sã se întruneascã mai repede şi sã decidã interventia asupra bolnavului. Emilian Frîncu poate fi multumit: a salvat o viatã de om, viata unui prieten, alãturi de medici. În acest moment familia pregãteşte deja transferarea domnului Buse la o clinicã din Statele Unite pentru un transplant de celule stem. (Curierul de Râmnic)

Bucuresti, 27 mai /Rompres/ - Starea presedintelui Consiliului Judetean Vâlcea, Dumitru Buse, este ceva mai bunã, a declarat, pentru ROMPRES, directorul medical al Institutului Oncologic, dr. Mircea Savu.
„Pacientul este stabil, respirã ceva mai bine, rãmâne sub supraveghere medicalã strictã la terapie intensivã“, a declarat dr. Savu.

Directorul medical a mentionat cã pacientul a fost adus de urgentã la Institutul Oncologic, luni, cu un elicopter SMURD, având probleme severe respiratorii si a fost internat la terapie intensivã unde a fost instituit un tratament. În cursul noptii de luni spre marti o comisie a Ministerului Sãnãtãtii a evaluat cazul si a stabilit detaliile tratamentului împreunã cu specialistii Institutului. Dumitru Buse candideazã din partea PC la functia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe