|marți, august 11, 2020
  • Follow Us!

Alegem, dar ce culegem? 

Tableta a… politicã

Alegem, dar ce culegem?

de Mihai Râmniceanu

Poate în nici o campanie nu a fost atâta urã, dusmãnie, vânare de vînt si de oameni, alergãturã dupã bani si dupã alegeri. Afisele îti zgârie privirea de la balcoane, de pe stâlpi, de pe panouri, conferinþele de presã se încing cu tot felul de declaraþii, unii candidati stau pe liste ca niste siguri perdanti, dar în mintea lor buimãcitã de visuri urâte, tot mai încolteste speranta.

Poate în nici un an nu au fost atâtea promisiuni. Mi-a venit o idee: dacã unii s-au gândit la… cãsãtorii de probã, de ce sã nu încercãm si cu primari de probã, sã vedem, au curajul sã ducã promisiunile în realitate? Sau sã trãim permanent în lunile de dinaintea campaniei de alegeri, poate asa se mai face câte ceva.

Întreb, însã, de ce atâtia bani pe afise, pe bannere, pe spectacole cu bani grei, de ce atâtea alergãturi prin teren, prin arhive, prin dosare, de ce se rup „prieteniile”, de ce se refac aliantele, cum de permit televiziunile sã fie îndemnati privitorii sã-l voteze pe Igrec si nu pe Zet? De ce spectacole de genul ringului cu trei candidati.

Ati vãzut ce repede se fac acolo pasajele, parcãrile, parcurile si alte pomeni. Câte nu s-ar fi fãcut cu banii acestia! Câte vieti nu s-ar fi salvat!

Alegem, alegem de vreo 18 ani, la comune, la orase, la Parlament, la presedintie, dupã care sperãm cã… data viitoare vom pune stampila unde trebuie.

Intoxicati de tot ce se poate numi mijloc de infomare, privim buimãciti în gura mincinosului, în loc sã avem o clipã de gândire, de judecatã, de luciditate. ªi-apoi, plãtim patru ani nemeritat de mult greseala unei clipe.

Pentru ce ne place lectia aceasta cu bãtutul apei în piuã? N-am mai auzit-o, n-am mai vãzut-o, nu ne-am mai scuipat (scuzati expresia) în sân si am zis „Fereste-ne, Doamne, de mai rãu, cã data viitoare stim ce avem de fãcut!” ªi ne-am fãcut-o!

Mã înnebuneste fantoma asta a primarilor de care nu am mai avut de când e neam de neamul nostru: harnici, darnici, ascultãtori, sãritori, lângã glasul poporului, în inima alegãtorului, echidistanti, apolitici, atenti, alesi dintre alesi. Ce-o fi cu fantomele astea? Nu cumva, ca si la aia de la Medgidia, ni se trage de la furat. Nu noi, ei furã si noi tragem ponoasele! Furã la putere, plecarã si nu mai sunt! Asta vroiam sã zic!

Na, cã a mai venit si Shakespeare si cu ajutorul lui Piersic ne tot întreabã: „A fi sau a nu fi primar!” Dar a fi sau a nu fi alegãtor, de ce nu? E o mare cinste sã fi omul care alege neghina si rãmâne grâul. Numai cã grîu se face tot mai putin, de la an la an, pentru cã… Eh! Ce rost mai are sã bat si eu apa în piuã când o bat ei mai bine ca mine.
Aoleu! si uitam! Mai bine ca toti bat cei plãtiti s-o facã!

Parcã niciodatã n-a fost mai multã urã, mai multã minciunã, mai multã pizmuialã ca în aceastã campanie, parcã niciodatã nu s-au gãsit atâtea pete negre pe obrazul candidatilor sau posibililor primari.

„Normal” ar fi sã câstige si cei care n-au apucat ciolanul pânã acum. Sã se stabileascã „echitatea si justitia”, fir-ar ele sã fie de vorbe, cã frumoase sunt. Mai greu e cu aceia care nu le pricep deloc sau le ocolesc imediat ce-au pus… tenderul pe scaunul fermecat de primar si pe care se apucã sã cloceascã pentru a scoate puii care le asigurã „viitorul”.

Leave a Response