|marți, iunie 22, 2021
  • Follow Us!

Muritorul Ghiţulete, pictat pe pereţii bisericilor 

Muritorul Ghiţulete, pictat pe pereţii bisericilor

 Vizitatorii dornici de a admira bisericile din judeţul Vâlcea, multe dintre ele monumente istorice au ocazia să vadă însă şi peisaje mai puţin obişnuite şi chiar hilare pentru cunoscători. În dorinţa lor de a rămâne în amintirea „posterităţii”, preoţi sau personalităţi ale momentului s-au grăbit să se pună bine cu Dumnezeu, cumpărându-şi locul pe pereţii unor biserici, mai ceva decât legăturile de zarzavat de la piaţă.

Pe pereţii bisericilor vâlcene pot fi admirate şi astăzi, la loc de cinste, care este rezervat în mod normal ctitorilor „personalităţi” precum PS Gherasim Cristea, ba chiar şi preotul paroh Emilian Groşenoiu, pe care norocul l-a plasat drept consilier al episcopului, ba chiar şi pe muritori de rând, cum ar fi un anume Ghiţulete, care s-a pictat în biserica pe care a construit-o, în haine de oraş, împreună cu soţia acestuia.

Preoţi pe pereţii bisericilor

Bisericile Vâlcii, dintre care o parte sunt chiar monumente istorice au devenit, prin complicitatea preoţilor, locul unde diverse personaje cu dare de mână se află pictate la loc de cinste, alături de sfinţi, de scene biblice care stau la baza creştinismului, sau chiar de adevăraţii ctitori. Astfel, sportivi renumiţi, foşti miniştri sau chiar interlopi care au donat diverse sume de bani bisericilor au fost pictaţi în bisericile vâlcene, în timp ce ctitorii legendari sunt daţi uitării. Staţiunea Băile Olăneşti pare să fie ţinta predilectă a „personalităţilor” devenite peste noapte ctitori de biserici.

Biserică modernă pentru turişti

La biserica construită special pentru turişti din Băile Olăneşti, una modernă şi pictată cu bun gust în rest, tronează la intrare şi chiar izbesc neplăcut ochii turiştilor portretele episcopului Râmnicului, PS Gherasim şi chiar a … consilierului său, preotul paroh Emilian Groşenoiu. În interiorul bisericii, PS Gherasim mai este pictat încă o dată, de această dată în vecinătatea Patriarhului Teoctist.

Cei doi nu sunt însă ctitorii bisericii, deoarece printre sponsorii, enumeraţi undeva, în apropierea uşii de la intrare se numără o grămadă de patroni, un ministru secretar de stat din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, guvernatorul BNR, un vicepreşedinte de la BCR, patronii de la câteva hoteluri din staţiune, directori de la Oltchim şi Uzinele Sodice Govora, mai mulţi patroni de societăţi comerciale şi chiar parohii care nu au legătură cu Olăneştiul, cum sunt de exemplu Parohia Câmpu Mare Olt, Parohia Băbeni I şi II şi chiar Mânăstirea Frăsinei.

Cum imaginea tuturor acestor ctitori ar fi fost probabil prea mult chiar şi pentru episcopul Râmnicului, acesta a preferat probabil să-şi vadă propriul chip pe peretele bisericii finalizate în 2003. Eforturi pentru construcţia unei biserici pentru enoriaşii din Olăneşti s-au făcut de altfel încă din secolul al XIX-lea, de Alexandru Rujinski, ginerele vechilor boieri Olăneşti, dar acesta a murit fără să-şi vadă visul împlinit. A doua tentativă datează din anii 40 ai secolului XX, când locuitorii, îndemnaţi de mareşalul Ion Antonescu au început construirea unei biserici pe terenul din spatele fostei Vile 21, lăcaşul urmând să aibă hramul „Biserica Neamului”.

Lovitura de stat de la 23 August 1944 a împiedicat însă şi materializarea acestui proiect. Biserica cea nouă, în care turiştii pot asculta de altfel şi slujbe înregistrate are hramurile „Izvorul tămăduirii” şi „Adormirea Maicii Domnului”. Conform pliantelor puse la dispoziţia turiştilor, preotul Emilian Groşenoiu, preot paroh la Parohia Băile Olăneşti a fost nu ctitor, ci un fel de „şef de şantier” la construcţia lăcaşului.

Gherasim, şters de lângă domnitorul Brâncoveanu la cererea ministrului

O altă gafă de proporţii, care afectase de această dată un monument cunoscut de toţi românii. Mânăstirea Dintr-un Lemn din comuna Frânceşti – Vâlcea a fost reparată doar după … intervenţia ministrului de atunci al culturii, Răzvan Teodorescu. Episcopul Râmnicului, PS Gherasim, Episcopul Râmnicului sa pictat pe post de ctitor al bisericii din zid, construită prin anii 1700, aflată lângă mănăstirea construită dintr-un singur stejar după toate probabilităţile pe la mijlocul secolului al XVI-lea, alături de … domnitorul Constantin Brâncoveanu.

Cei doi sunt pictaţi faţă în faţă, ţinând biserica în mâini, iar sub aceasta era o inscripţie, datată la 8 septembrie 2003, în care PS Gherasim se laudă singur pentru că ar fi scos biserica „din starea în care se afla”: „Laude şi mulţumiri aducem ţie, Prea Sfântă Fecioară astăzi, în ziua prea-fericitului praznic al naşterii tale, 8 septembrie 2003, când ne-am învrednicit, urmând pilda mucenicului nostru domn, prea-înţeleptul Constantin Brâncoveanu, eu, Gherasim, episcop al Râmnicului , păstor al acestei turme, ce am urnit din starea în care se afla, să se ridice această sfântă biserică, lucrarea ce o aducem jertfă ├×ie, pentru iertarea păcatelor noastre şi ale înaintaşilor noştri, Cantacuzini, ca să te rogi la Domnul Dumnezeu pentru înălţarea şi unificarea acestui portret, ca în veci să împodobească casa Ta şi să umble pe cărările Tale.” – se menţiona în inscripţie.

Pentru necunoscători se înţelegea nu doar că PS Gherasim ar fi fost ctitor al bisericii, ci şi că ar fi descendent al Cantacuzinilor. Aflat în vizită la mănăstire, fostul ministru al culturii a dat însă ca icoana cu pricina, care trona la intrarea în mănăstire, în exterior să fie ştearsă. „Ni s-a spus să o ştergem, pe motiv că nu se potrivea o icoană nouă cu picturile vechi” ne-a spus o măicuţă de la mănăstire. Puteţi admira însă „minunăţia” în fotografia alăturată, imortalizată de pelerini. La Biserica „Sfântu Gheorghe”, din Râmnicu Vâlcea, care nu este monument istoric, este pictat şi cel care a ridicat-o, Gheorghe Ghiţulete. Evident, omul s-a pus pe unul din pereţi, împreună cu una dintre neveste (de care, între timp, a şi divorţat).

Alte titluri din editia curenta:

(Politica)Persu şi Pîrvu au fost exmatriculaţi
(Actualitate)Muritorul Ghiţulete, pictat pe pereţii bisericilor
(Politica)Dorin Dobrişan, către râmniceni
(Impact)Preşedintele Buşe favorizează firma ANTARES
(Administratie)Comuna Stoileşti are nevoie de o schimbare
(Editorial)Curajul pentru suspendare
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Impact)Comuna Mihăeşti din judetul Valcea ar putea dev…
(Fapt divers)Ofiţer MAPN rupt de beat la volan
(Sport)Bondrea a transformat gruparea din Zăvoi în Ech…
(Administratie)Veşti bune din Fârtăţeşti
(Politica)Liberalii au şanse reale în 52 de localităţi di…
(Politica)Bogdan Pistol joacă totul pe o singură carte
(Editorial)Cu pieptul înainte!
(Impact)Consilierul judetean Dumitru Persu a incalcat l…

Leave a Response