Liberalii şi-au lansat candidatul în Duminica Floriilor

duminică, 20 aprilie 2008

Mare serbare în Pietrari

Liberalii şi-au lansat candidatul în Duminica Floriilor

Peste 2000 de oameni au umplut ieri uliţele frumoasei comune Pietrari. A fost o duminică superbă iar comuna a serbat, ca în fiecare an, parada costumelor populare. Peste 20 de formaţii de muzică şi dans populară din toată ţara au participat la eveniment. Altădată acesta era „ confiscat politic” de pesedişti. Nu l-am văzut nici pe Vlădoiu, nici pe Călea, nici pe Persu. În schimb am remarcat prezenţa deputatului liberal Emilian Frâncu şi pe cea a senatorului Dorel Jurcan, ambii însoţiţi de un staf numeros.

Vicele consiliului judeţean , Cristi Buican, a dovedit că este iubit de oameni şi în această localitate ceva mai depărtată de fieful său din zona montană. Bisericile au fost pline de lume populaţia serbând creştineşte Floriile. Actualul primar Nicolae Moraru va candida din partea liberalilor, probabil dezamăgit de desele scandaluri din PSD. Pe lista pe care o propune edilul pentru Consiliul Local se află cei mai buni gospodari din comună, altădată lideri ai altor formaţiuni politice. „ Ziarul de Vâlcea” susţine deschis această echipă profesionistă alcătuită şi cu ajutorul lui Victor Popescu, viitor consilier judeţean.

Anticipăm că Moraru va fi votat din primul tur de peste 75 % din populaţie şi că lista sa va obţine un scor asemănător. În consiliul local vor mai intra probabil şi democraţii care îl au candidat pe viceprimar. Greşelile liderului social democrat Ion Călea, care s-a asociat cu mult controversatul Dumitru Persu vor duce şi la pierderea acestei localităţi. (T.G.)

Alte titluri din editia curenta:

(Impact)Misterul deciziei de pensionare a consilierului...
(Impact)Antares încearcă să acapareze piaţa vâlceană
(Impact)Omul de afaceri Nicolae Sofianu denigrat de fal...
(Administratie)Constantin Neagoe dezminte acuzaţiile din presă
(Politica)Cuplul politic Cîlea-Persu pierde teren
(Politica)Acuzaţii grave la adresa inspectorului şef de l...
(Editorial)Gutău, meci de palmares
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Administratie)Primarul din Stoileşti este aerian
(Impact)Petre Ungureanu deputatul a fost criticat pe OTV
(Fapt divers)Aventurile unui poliţist braconier
(Sport)Sportivii de la Chimia au câştigat 98 de medalii
(Administratie)Fârtăţeşti o comună cu un primar de excepţie
(Actualitate)Crizã de medicamente gratuite
(Administratie)Liberalii şi-au lansat candidatul în Duminica F...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe