Comuna Mihăeşti din judetul Valcea ar putea deveni staţiune

miercuri, 9 aprilie 2008

Comuna Mihăeşti ar putea deveni staţiune

Localnicii comunei Mihăeşti – Vâlcea s-ar putea îmbogăţi dacă izvoarele minerale descoperite de autorităţi îşi vor dovedi efectele miraculoase asupra organismului uman. În localitate au fost descoperite câteva izvoare minerale cu efecte terapeutice miraculoase, care nu au fost până acum exploatate.

Analizele apei

Conducerea Consiliului Judeţean şi primarul Nicolae Stănică au contactat o instituţie specializată în determinarea calităţilor acestor izvoare şi, în funcţie de rezultate, este posibil ca în zonă să apară o micro-staţiune balneară. „Am primit semnale că izvoarele de la Mihăeşti ar fi bogate în sulf şi iod. Dacă nivelul concentraţiei acestor elemente se ridică la parametri doriţi, această zonă va fi una în care investiţiile vor începe să curgă.

Ar merge foarte bine o micro-staţiune, iar Consiliul Judeţean va fi un partener pentru Consiliul Local Mihăeşti pe acest proiect. Investiţia trebuie realizată cu fonduri europene. Dacă nu vom reuşi să atragem bani de la UE, vom încheia un parteneriat public privat”, a spus Dumitru Buşe, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea. Pe de altă parte, primarul Mihăeştiului, Nicolae Stănică dorea de mult să se realizeze o analiză a apelor minerale, pentru a dezvolta zona. Până atunci, s-au realizat mai multe acţiuni pentru reabilitarea infrastructurii şi a şcolilor.

Investiţii

În perioada 2004-2007 s-a realizat alimentarea cu apă la Şcoala Buleta, încălzire centrală, tâmplărie P.V.C., grup sanitar interior, şcoala fiind dotată şi cu mobilier. La Şcoala Mihăeşti au fost efectuate lucrări de igienizare interioare şi exterioare, iar Grădiniţa Mihăeşti a fost dotată cu un grup sanitar interior, a fost realizată alimentarea cu apă curentă, tâmplărie P.V.C. şi mobilier.

La Şcoala Gurişoara s-au făcut reparaţii capitale, iar toate grădiniţele din localitate au fost dotate cu locuri de joacă moderne. Căminele Culturale din satele Măgura, Buleta, Vulpueşti şi Biblioteca Comunală au fost renovate. De asemenea, în satele Stupărei şi Rugetu s-a finalizat alimentarea cu apă, iar la Munteni, Negreni, Buleta şi Bârseşti proiectul este în derulare. Primarul Stănică a înfiinţat puncte sanitare în satele Gurişoara şi Stupărei, o farmacie în satul Măgura şi un cabinet stomatologic la Buleta.

O investiţie importantă a fost reabilitarea drumului Boalca-Sanatoriu TBC şi pietruirea drumurilor comunale şi săteşti pe 40 de kilometri. În prezent, este în derulare un proiect de introducere a gazelor naturale în satele Mihăeşti, Negreni, Arsanca, Vulpueşti, Scărişoara, Munteni, Gurişoara şi Govora Sat, dar şi extinderea reţelei de cablu şi telefonie în localitate. Primarul Mihăeltiului este de părere că izvoarele minerale sunt o comoară care până acum nu a fost exploatată.

Alte titluri din editia curenta:

(Politica)Persu şi Pîrvu au fost exmatriculaţi
(Actualitate)Muritorul Ghiţulete, pictat pe pereţii bisericilor
(Politica)Dorin Dobrişan, către râmniceni
(Impact)Preşedintele Buşe favorizează firma ANTARES
(Administratie)Comuna Stoileşti are nevoie de o schimbare
(Editorial)Curajul pentru suspendare
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Impact)Comuna Mihăeşti din judetul Valcea ar putea dev...
(Fapt divers)Ofiţer MAPN rupt de beat la volan
(Sport)Bondrea a transformat gruparea din Zăvoi în Ech...
(Administratie)Veşti bune din Fârtăţeşti
(Politica)Liberalii au şanse reale în 52 de localităţi di...
(Politica)Bogdan Pistol joacă totul pe o singură carte
(Editorial)Cu pieptul înainte!
(Impact)Consilierul judetean Dumitru Persu a incalcat l...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe