World Vision ajută copiii defavorizaţi

duminică, 23 martie 2008

World Vision ajută copiii defavorizaţi

Prin programul „Vreau în clasa a noua” lansat de World Vision România, 1.000 de copii defavorizaţi din mediul rural vor merge anul acesta la liceu

Bucureşti, martie 2008 – World Vision România lansează programul „Vreau în clasa a noua”, prin care fiecare om din ţara noastră poate sprijine un copil de la sat să urmeze un liceu la oraş.

Conform cercetărilor, România se situează pe ultimul loc în Europa în privinţa participării la o formă de educaţie a tinerilor de 15-24 de ani. În 2007, numai 24,54% dintre elevii din mediul rural au urmat liceul, cea mai mare rată a abandonului şcolar înregistrându-se la nivelul claselor a IX-a şi a X-a. Copiii sunt nevoiţi să abandoneze şcoala din cauza situaţiei financiare precare a familie, a lipsei de susţinere a familiei şi dificultăţii de a se adapta mediului liceal/urban.

Programul urmăreşte susţinerea educaţiei absolvenţilor ciclului gimnazial, proveniţi din zona rurală, care îşi doresc să continue studiile în liceele localizate în oraşele învecinate, dar nu au posibilitatea financiară să o facă.
Obiectivul pentru 2008 este găsirea de donatori persoane fizice care să se implice în sprijinirea a 1.000 de copii defavorizaţi din mediul rural. Până în 2010, 4.000 de copii vor fi incluşi în program şi vor beneficia de sprijin material pentru a merge la liceu.

„Ne-am propus să găsim câte un donator pentru fiecare copil înscris în programul „Vreau în clasa a noua” şi sunt convinsă că vom reuşi datorită metodei inovatoare pe care am implementat-o. În primul rând, prin intermediul platformei online a organizaţiei – www.worldvision.ro donatorul poate alege copilul pe care îl va susţine la şcoală. În al doilea rând, între cei doi, în măsura în care donatorul agreează acest lucru, se poate stabili o adevărată relaţie: prin corespondenţă sau chiar vizite. Copilul va găsi un model şi un sprijin nu numai un susţinător financiar, iar donatorul va putea urmări roadele investiţiei sale în copilul respectiv.” a declarat Violeta Moisa, Director Marketing World Vision România.

Costurile lunare necesare susţinerii unui copil la liceu se ridică la aproximativ 250 RON/ lună din care bursele oferite de către sponsori persoane fizice vor acoperi 100 RON/ lună, restul urmând să fie susţinut de către World Vision prin alte programe de colectare de fonduri.

Bursele acordate copiilor vor fi individualizate pentru fiecare copil inclus în program, pe baza unei evaluări efectuate de către profesioniştii organizaţiei World Vision România. Sprijinul poate contribui la acoperirea costurilor pentru masă, cazare în oraşul unde este localizat liceul (internat sau gazdă), transport pentru elevii care se deplasează zilnic din sat la liceu, rechizite şcolare, îmbrăcăminte, încălţăminte şi altele. De asemenea, copiii vor fi monitorizaţi de către World Vision atât pe perioada anului şcolar, cât şi în timpul vacanţelor când vor beneficia de programe de şcolarizare şi adaptare la noul stil de viaţă.

Copiii incluşi în programul “Vreau în clasa a noua” sunt selectaţi în urma unei anchete sociale, a rezultatelor obţinute în urma testelor naţionale, performanţele şcolare ale copilului, hotărârea părinţilor de a-şi încuraja şi a-şi sprijini copiii în continuarea studiilor, motivaţia şi angajamentul elevilor de a merge la şcoală şi nivelul de trai scăzut al familiei (venit net pe membru de familie de 300 RON).

Programul de burse şcolare acordate elevilor din mediul rural cu rezultate foarte bune, dar fără posibilitatea financiară de a urma cursurile liceale, a luat naştere în 2001 ca o iniţiativă la nivel local a cotidianului “Ziarul de Iaşi”. World Vision România a susţinut acest demers şi, din anul 2002 până în prezent, sub forma programului „Bursa - o şansă pentru copiii din mediul rural”, a susţinut aproximativ 250 de copii să îşi continue studiile şi să aibă şansa la un viitor mai bun. Dacă la început proiectul a fost derulat cu ajutorul companiilor, începând din acest an proiectul, sub o formă nouă, mai complexă şi total inovatoare, promovează relaţia directă dintre donator şi copil, adresându-se oricărui român ce îşi doreşte şi poate să susţină un copil dezavantajat din mediul rural pe perioada anilor de liceu.

World Vision România este o organizaţie creştină, care pledează pentru cauza copiilor defavorizaţi din România şi desfăşoară programe de intervenţie umanitară în situaţii de urgenţă, dezvoltare şi advocacy. Programele şi proiectele implementate de organizaţie au în centrul activităţilor copiii, familiile acestora şi comunităţile din care fac parte. Organizaţia World Vision România este parteneră a World Vision International, prezentă în peste 100 de ţări din întreaga lume. Încă din 1990, World Vision România este o prezenţă constantă în domeniul protecţiei copilului şi al dezvoltării comunitare. În România, World Vision îşi desfăşoară activitatea în municipiul Bucureşti şi judeţele Cluj, Constanţa, Dolj, Ialomiţa, Iaşi, Timiş şi Vâlcea.

Alte titluri din editia curenta:

(Sport)Primarul Gutău pierde promovarea
(Impact)Constantin Pop a fost executat din motive poli...
(Politica)Peseditul Dumitru Persu, un profitor lipsit de ...
(Administratie)Primarul din Goleşti se şcoleşte la Bruxelles
(Politica)Deputatul Vlădoiu a adus milioane de euro în Râ...
(Editorial)Câlea sau Frâncu?
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Actualitate)Animalele de la Zoo Valcea vor avea bucătari de...
(Actualitate)Directoarea Spitalului de Urgenţă Valcea, demis...
(Fapt divers)Prinsă în flagrant, făcând sex
(Actualitate)Femeile – marginalizate pe piaţa muncii
(Administratie)Gutau este într-o campanie perpetuã
(Actualitate)World Vision ajută copiii defavorizaţi
(Editorial)Mărturisiri
(Fapt divers)Vagon deraiat în gara Drăgăşani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe