Otrava pentru şoareci omoară animalele de pe Lespezi

luni, 3 martie 2008

Otrava pentru şoareci omoară animalele de pe Lespezi

Mai mulţi câini, pisici şi păsări de curte ale vâlcenilor de pe strada Lespezi din Râmnicu Vâlcea au fost ucise cu o substanţă toxică, un fel de otravă pentru şobolani, care produce coagularea sângelui. Medicii veterinari din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vâlcea, care au analizat probele luate de pe strada respectivă, în urma sesizării depuse de unul dintre localnici, concluzionând că este vorba despre un raticid din gama oxicumarinelor, cu denumirea comercială de varfarină, o substanţă toxică al cărei efect este producerea de hemoragii interne şi coagularea sângelui” – a precizat Florinel Constantinescu, directorul DSVSA Vâlcea. Substanţa cu pricina putea fi procurată cu uşurinţă de oricine, ea fiind comercializată în farmaciile veterinare şi în unităţile de dezinsecţie şi deratizare.

Anchetă poliţienească

Poliţia a demarat o anchetă în acest sens, iar reprezentanţii DSVSA au anunţat că au de gând să trimită rezultatele analizelor la Inspectoratului Poliţiei Judeţene. După ce zeci de animale de pe strada Lespezi au murit, suspiciunile localnicilor s-au îndreptat asupra hingherilor.

Şeful ADP Vâlcea a dat însă o declaraţie la poliţie în care a menţionat că acţiunea nu ar fi fost a Administraţiei Domeniului Public, ci probabil a unui localnic care nu iubeşte animalele. Aproximativ 30 de câini, şase pisici, 14 găini şi doi porci au murit până acum. „Noi am demarat o anchetă în acest sens, dar până acum nu au fost descoperiţi vinovaţii” – spune subinspectorul Diana Smărăndoiu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Vâlcea. Otrăvitorii riscă o pedeapsă cu închisoarea între şase luni la trei ani sau o amendă penală între 1.000 şi 10.000 de lei, conform Legii 8/2008.

Fără antidot

Localnicii care şi-au pierdut animalele spun că nu au reuşit să găsească un antidot pentru otrava respectivă. „Câinele meu, un doberman de aproape 40 de kilograme, a murit sub ochii mei. A făcut spume albe la gură, apoi a început să-i curgă sânge din gură. L-am dus acasă, am sunat la veterinar şi, după vreo 10 minute a murit într-o baltă de sânge“, povesteşte unul dintre localnici, Florin Puican.

Medicii de la DSV au spus că substanţa nu are antidot specific, iar şansele de supravieţuire după ingerare sunt foarte mici. Legea interzice administrarea substanţelor toxice pentru uciderea animalelor în locuri deschise. Acum, localnicii se tem că şi copiii lor sunt în pericol de a fi otrăviţi, din greşeală.

Alte titluri din editia curenta:

(Politica)Buturuga Pistol răstoarnă carul Gutău?
(Fapt divers)Măicuţele de la Bistriţa, ameninţate cu levieru...
(Fapt divers)Două accidente mortale pe străzile Vâlcii
(Politica)Primarul Dobre se apropie de finalul ultimului ...
(Actualitate)Vel Pitar, are un nou director general
(Actualitate)Ambient, planuri pentru 12 magazine
(Editorial)Pistol luptă pentru doi
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Impact)Otrava pentru şoareci omoară animalele de pe Le...
(Fapt divers)Percheziţie informatică la Drăgăşani
(Sport)Sârbul Vidakovic a adus victoria „municip...
(Finante)Inculpatul Minea de la Alutus e dator vândut la...
(Administratie)Centrul de convenţii şi expoziţii de la Călimăn...
(Fapt divers)Incendiu de vegetaţie, la Mihăeşti
(Fapt divers)Urmărit general pentru înşelăciuni, prins la Vâ...


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe