Mateeşti: Despăgubiri pentru a opta familie evacuată

duminică, 16 martie 2008

Mateeşti: Despăgubiri pentru a opta familie evacuată

Cea de-a opta familie evacuată din Mateeşti urmează să primească un ajutor financiar de urgenţă de 25.000 de lei, care îi va fi acordat imediat după finalizarea anchetei sociale efectuate de Direcţia Judeţeană de Muncă. Conform ministrului Paul Păcuraru, prezent la Râmnicu Vâlcea, sinistraţii urmează să mai primească, de asemenea, 6.000 de lei de la Consiliul Judeţean şi 4.000 de lei de la Primăria Mateeşti.

Din păcate, alunecarea continuă, în ritm ceva mai lent decât în zilele precedente, iar specialiştii de la Facultatea de Geografie Geologie consideră că valul de pământ nu va putea fi oprit. În încercarea de încetinire a alunecării, s-a decis realizarea unui canal de retenţie, ale cărui lucrări au început deja. Sterilul ameninţă în continuare şi alte gospodării şi poate obtura de asemenea pârâul Tărâia. Valul de pământ s-a apropiat la mai puţin de 17 metri, sporind pericolul.

Alunecare de neoprit

Conform datelor culese de comandantul ISU Vâlcea, colonelul Adrian Mesescu, este greu de crezut că „plimbarea” haldei de steril va fi stopată curând. „S-au format două lacuri mari sus, pe haldă. Există mai multe izvoare subterane, iar aceste elemente ne fac să credem că procesul de alunecare a versantului va continua. Nici condiţiile meteo nu sunt cele mai favorabile. La ora aceasta, cred că toată lumea de pe această uliţă se aşteaptă să fie evacuată într-un interval de timp destul de scurt”, expune situaţia colonelul Mesescu.

Anchetă până la sfârşitul lunii

Pusă în situaţia de a gestiona criza continuă de la Mateeşti, Prefectura Vâlcea ameninţă cu o anchetă privind menţinerea locuinţelor lângă halda de steril. Asta după ce marţi seara, sinistraţii, în frunte cu primarul, ameninţau că se împuşcă dacă prefectura nu va soluţiona conflictul în favoarea familiilor afectate de alunecarea haldei de steril. „În cadrul şedinţei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, s-a hotărât întocmirea unui proiect privind stabilizarea haldei de steril, proiect finanţat în totalitate de Ministerul Lucrărilor Publice.

Studiul va fi făcut de un profesor universitar, împreună cu specialiştii de la Mediu. Oricum, fenomenul nu va fi stopat mai devreme de 2-3 ani, este o lucrare de durată. Tot atunci s-a constituit o comisie care va ancheta tot ce s-a întâmplat acolo, începând cu intrarea în vigoare a Decretului 10 şi până în prezent, atât pe linia despăgubirilor, cât şi în ceea ce priveşte modul în care s-au făcut lucrările de stabilizare de către Miniera Berbeşti. Doar atunci putem discuta despre adevăraţii vinovaţi.

Vom face în aşa fel încât să nu ascundem gunoiul sub preş. La sfârşitul lui martie, vom putea spune clar cine este vinovatul”, a afirmat prefectul judeţului Vâlcea, Radu Renga. Halda de steril de la Mateeşti a început să alunece prima dată în 2005, dar terenul s-a stabilizat ulterior şi nu s-au înregistrat locuinţe afectate. În 9 februarie 2008, alunecarea s-a reactivat şi a distrus în primă fază casele a şapte familii, 12 persoane fiind evacuate.

Alte stiri din editia curenta:

(Impact)Acţionarii nemţi de la Oltchim nu sunt sănătoşi!
(Impact)SC BERE ALUTUS SA, executată silit pentru dator...
(Impact)Scandalul de la Berislăveşti continuă:
(Editorial)Eu şi Traian Băsescu
(Actualitate)Fiul primarului din Măldăreşti, profesor pentru...
(Administratie)Comuna Boişoara are cea mai frumoasă şcoală din...
(Administratie)Nouă grădiniţe „noi” în Fârtăţeşti
(Sparle si soparle)Sparle si soparle
(Administratie)În Titeşti, primarul Cătălin Daneş nu are rival
(Administratie)Olăneşti, staţiunea sufocată de gunoaie
(Administratie)Primarul Ion Dobre vrea să păcălească populaţia...
(Administratie)Mateeşti: Despăgubiri pentru a opta familie eva...
(Fapt divers)Muniţie neexplodată la Suteşti
(Administratie)Lucrările la centura Drăgăşaniului încep la toamnă
(Politica)Bogdan Pistol a strâns simpatizanţi în Club Tao

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe