Haos în Râmnic - Poliţia rutieră dă amenzi pe bandă rulantă

miercuri, 5 martie 2008

Haos în Râmnic - Poliţia rutieră dă amenzi pe bandă rulantă

 Cei 12 salariaţi ai poliţiei rutiere municipale nu mai prididesc cu amenzile acordate pentru parcarea neregulamentară a autoturismelor. În oraş locurile de parcare sunt puţine iar retragerea Parcomatului de pe piaţă după un proces deschis de actuala administraţie nu a îmbunătăţit situaţia traficului rutier şi credem noi nici procentele actualului primar. Administraţia a crezut că cei de la Parcomat preferă să ridice autoturismele în loc să blocheze roţile acestora. A promis că ADP va bloca roţile.

Numai că a aflat că acest lucru nu se poate face decât după omologarea unor sisteme de blocare a roţilor. După brevetarea acestor dispozitive. Proces care poate dura foarte mult timp. Minim un an. Acum fiecare lasă maşina unde vrea şi… unde poate. Marţi o acţiune a poliţiei rutiere în faţa sediului Finanţelor Publice s-a soldat cu zeci de amenzi. Dacă ai treabă la finanţe şi eşti cu autoturismul nu prea ai unde să îl laşi. Asta pentru că atunci când s-a construit clădirea în faţa ei era o parcare mare.

Loc pe care s-a construit magazinul Billa. Magazin care are parcare dar care e păzită de firme de pază ce nu lasă acces decât clienţilor de la Billa. Autorizaţia de construcţie a hangarului roşu ar fi trebuit dată cu condiţia de a lăsa parcarea deschisă tuturor. O situaţie şi mai ciudată este aceea pe care o întâlnesc cetăţenii care vin cu maşini să îşi rezolve o problemă la primăria Râmnicului. Parcarea instituţiei este deschisă doar salariaţilor iar în spaţiul din faţă nu pot parca decât primarul şi cei doi viceprimari.

Bariere şi celebri stâlpi verzi obligă cetăţenii să îşi parcheze maşinile în locuri interzise. Să faci parcări prin cartierele periferice dar să nu faci una la primărie este o treabă hilară. Acum pe primar îl înjură şi cei amendaţi dar şi cei care nu au loc pe trotuare din cauza maşinilor parcate neregulamentar. La ora prânzului dacă circuli prin Râmnic vei găsi sute de maşini parcate nelegal.

Cei care domiciliază la case în zona centrală nici nu mai pot ieşi din curte fiind blocaţi de maşini străine. Asta ca să nu mai vorbim că este enervant să plăteşti taxe şi impozite şi să nu ai cum să îţi parchezi maşina în faţa casei proprietate. Şi ca şi cum toate astea nu ar fi îndeajuns există riscul ca societatea Parcomat să câştige în cele din urmă în instanţă şi să ceară şi daune administraţiei. Daune care vor fi achitate din bani publici. Bani ai multor cetăţeni care nici nu au autoturisme. Majoritatea instituţiilor publice nu au parcări sau acestea sunt foarte mici. Este unul dintre motivele pentru care trotuarele din Râmnic se deteriorează rapid, circulaţia pietonală nu este sigură iar poliţia rutieră nu face faţă.

Alte titluri din editia curenta:

(Politica)Râmnicenii îl vor candidat la Primărie pe Ion T...
(Impact)Directorul Bălăşoiu, ultimul „dinozaur...
(Impact)Claunul Crăpătureanu îşi întinde tentaculele în...
(Editorial)Falşii prieteni ai lui Gutău
(Actualitate)A opta casă demolată la Mateeşti
(Impact)Elena Băsescu – acuzată de bătaie de un p...
(Sport)Oltchim – FC Nurnberg, pentru un loc în s...
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Fapt divers)Haos în Râmnic - Poliţia rutieră dă amenzi pe b...
(Fapt divers)Opt focare de rabie în Vâlcea
(Divertisment)Membrul
(Announcements)18.000 de suluri de hârtie igienică pentru Dire...
(Administratie)Împrumut de la bancă pentru modernizarea străzi...
(Administratie)Lucrãri în tot orasul
(Politica)Buturuga Pistol răstoarnă carul Gutău?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe